Originile medierii şcolare le găsim în Statele Unite ale Americii, unde a apărut ca urmare a numeroase iniţiative, în special de ordin religios, care au condus la crearea, în 1984, a Asociaţiei Naţionale de Mediere în Educaţie (NAME). Dacă în Statele Unite ale Americii s-au derulat până în prezent peste 7000 de proiecte, în Europa medierea şcolară este un fenomen recent.
Prezentăm în continuare modelul francez al medierii în sistemul de învăţământ. Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa şi-a dezvoltat propriile proiecte de mediere.[1]
- În 1994 s-a elaborat Nouveau Contrat pour l’école care prevedea crearea de mediatori în fiecare rectorat şi inspectorat şi o instanţă a medierii în fiecare colegiu şi liceu. La început aceste posturi au fost ocupate de pensionari sau foşti directori de şcoli,
- În 2 decembrie 1998, C. Allègre, ministrul Educaţiei Naţionale, a propus crearea unui singur mediator naţional subordonat Mediatorului Republicii şi a unui mediator în fiecare inspectorat. Numiţi pe o perioadă de trei ani, aceşti mediatori primesc „reclamaţiile referitoare la funcţionarea serviciului public al Educaţiei Naţionale în relaţie cu clienţii şi agenţii săi.” În şcoli şi licee, directorii au creat instanţe ale medierii pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor de violenţă.
- În 1996 Ministrul Educaţiei Naţionale creează funcţia de „educator de sprijin” („aide-éducateur”).
- Alte experienţe de mediere se derulează sub forma unui „tutorat” în scopul „reintegrării” elevilor aflaţi în dificultate sau marginalizaţi.
- Mediatorii interculturali au apărut la iniţiativa comunităţilor locale sau a organizaţiilor care lucrează în domeniul imigrării în scopul facilitării comunicarii între instituţia şcolară şi familiile de altă naţionalitate sau pentru a-i ajuta pe profesori la organizarea activităţilor extraşcolare.
- Ministerul Educaţiei Naţionale semnează convenţii cu organizaţiile care au ca obiect de activitate sprijinirea imigranţilor.
- La iniţiativa Ministerului Educaţiei Naţionale s-au mai creat în aprilie 1996 şi mediatorii şcolari a căror misiune este de a asigura medierea interculturală şi interlingvistică.
Deşi nu are un caracter omogen, modelul francez de mediere în sistemul de învăţământ confirmă ideea că medierea nu poate fi redusă la o simplă tehnică de rezolvare a conflictelor şi că îşi aduce din plin contribuţia la reglarea şi integrarea socială.
Preocupată de felul în care elevii ies dintr-un proces de mediere între elevi, Renée Bayle[2] a ajuns la concluzia că orice evoluţie obţinută într-un conflict reprezintă o reuşită. Chiar dacă medierea nu s-a finalizat cu un acord, ea poate fi considerată o reuşită atâta timp cât reprezentarea conflictului la cele două părţi s-a schimbat. Proiectele de mediere între elevi funcţionează cu succes în şcolile unde se ţine cont de planul de dezvoltare şcolară, de nevoile reale ale şcolii şi de solicitările venite din partea elevilor, profesorilor şi părinţilor.
[1] Cf. J-P. Bonafé-Schmitt (2000), La médiation scolaire par les élèves, ed. ESF, Issy-les-Moulineaux
[2] Cf. Renée Bayle, în memoriul L’expérience de médiation scolaire: les effets du changement appréhendés par différents acteurs, à partir d’un établissement situé à Sarcelles, 1997, citată de autoarele Babeth Diaz şi Brigitte Liatard – Dulac în Contre violence et mal-être. La médiation par les élèves, ed. Nathan, 2002, p. 80
©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
01 decembrie 2007
Medierea scolara in Franta/La médiation scolaire en France
Etichete:
Medierea in sistemul de invatamant
Subscrieţi la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu