Asociaţia CENTRUL DE TRAINING, CONSULTANŢĂ ŞI MEDIERE ONEŞTI a organizat joi, 21 octombrie 2010, în parteneriat cu PRIMARIA ONEŞTI şi BIBLIOTECA MUNICIPALĂ „RADU ROSETTI” din ONEŞTI, evenimentul „CONFLICT RESOLUTION DAY 2010 - ZIUA MONDIALĂ A REZOLVĂRII CONFLICTELOR”, în scopul promovării în comunitate a medierii ca metodă alternativă de rezolvare a conflictelor şi a profesiei de mediator. S-a lansat cu acest prilej în România, sub egida MEDIARCOM - Asociaţia Europeană de Mediere, proiectul „ZIUA MONDIALĂ A MEDIERII ÎN ŞCOALĂ.
Conferinta a fost moderată de mediatorul Cătălin Găman de la CTCM - ONEŞTI.
Din partea CTCM - ONEŞTI, au luat cuvântul: formator Virginia - Smărăndiţa Brăescu, formator Oana - Paula Zaharia, consilier scolar Cristina Biagini, mediator Cătălin Găman, mediator Chiriac Ionuţ Robert, preot Viorel Ciocoiu.
Au fost prezenţi la eveniment mediatori autorizaţi si absolvenţi ai cursurilor de mediere de la centrele de mediere din ONEŞTI, ADJUD şi BRAŞOV, cadre didactice, psihologi, psihoterapeuti, avocaţi, notari, judecători, reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Din partea invitaţilor de la centrele de mediere din Adjud şi Braşov, au luat cuvântul d-na Ştefania Şaradici, preşedinta ASOCIAŢIEI PENTRU PROMOVAREA MEDIERII şi d-l Mircea Marcoci, membru in Consiliul Director al ASOCIATIEI MEDIATORILOR AUTORIZATI din BRAŞOV (AMA Braşov).
Au transmis mesaje de susţinere a evenimentului d-l Constantin Scripăţ, Prefect al Judeţului Bacău, d-l Emil Lemnaru, primarul municipiului Oneşti, d-l Mugur Mitroi, formator de mediatori şi membru în Consiliul de Mediere.
"Mediation and Arbitration: the New Citizen Empowering Tools in the European Union"
This year our Honoured Guest and Keynote speaker is Professor Lawrence Susskindof Program On Negotiation at Harvard and MIT (To be Confirmed).
Confirmed Speakers and Partners:
Michèle GUILLAUME-HOFNUNG (Professeure des Facultés de Droit; Vice-Présidente du Comité des Droits de l'Homme et des Questions Ethiques; CNF/UNESCO; Experte en éthique de l'UNESCO; Présidente de l'Institut de Médiation Guillaume-Hofnung (IMGH); Présidente de l'UNION PROFESSIONNELLE INDÉPENDANTE DES MÉDIATEURS)
Karen ERWIN (President The Mediators' Institute of Ireland; Erwin Mediation Services)
Patricia MALBOSC (Presidente LA CONSULTE DES MEDIATEURS D'ENTREPRISE; Mediation-Net)
Ana Criado INCHAUSPÉ (Presidenta Asociación Madrileña de Mediadores)
The event will be divulged worldwide with a call for papers, workshop proposals and posters. Please send your proposals to: mediarcom@netcabo.pt
Brief note on MIT Professor Lawrence Susskind, of the Program on Negotiation (PON) at Harvard and well-known worldwide expert on conflict resolution and principled negotiation.
Professor Susskind is one of the USA's most experienced public and environmental dispute mediators and a leading figure in the dispute resolution field. Professor Susskind is founder and for thirteen years President of the Consensus Building Institute (CBI), a not-for-profit organization that provides mediation and dispute system design services to public and private clients worldwide. Professor Susskind joined the faculty of the MIT Department of Urban Studies and Planning in 1971. From 1982-1985, Professor Susskind served as the first Executive Director of the Program on Negotiation at Harvard Law School -- an inter-university consortium for the improvement of theory and practice in the field of dispute resolution.
Professor Susskindhas been the recipient of many awards:
Global Environmental Award (2007) was presented by the International Association for Impact Assessment (IAIA) for outstanding, sustained and unique contribution to the field of environmental conflict.
ACSP Distinguished Educator Award (2005) is presented in acknowledgment of service and contribution to the field of planning.
Best Book in the Dispute Resolution field (2000) awarded by the Centre for Public Research for The Consensus Building Handbook (Sage Publications, 1999).
Best Book in the Dispute Resolution field (1997) awarded by the Center for Public Research for Dealing with an Angry Public (The Free Press, 1996).
Goodwin Award, 1973, for Teaching Excellence as a Graduate Instructor at MIT. For a full biographical note please visit http://www.lawrencesusskind.com/
The Conference is organized by MEDIARCOM European Mediation Association with ACR Association for Conflict Resolution and the kind support of the MIT Alumni Club of Portugal, the Luso-American Development Foundation and MIT Portugal.
MEDIARCOM (Asociatia Europeana de Mediere) are placerea sa va invite la: Conflict Resolution Day (Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor) 16 Octombrie 2008 In parteneriat cu ACR (Asociatia pentru Rezolvarea Conflictelor www.acrnet.org/)
si sprijinul GRAL (Departamentul de Modalitati Alternative de Rezolvare a Conflictelor din cadrul Ministerului de Justitie al Portugaliei)
MEDIEREA IN ACTIUNE DIMINEATA: Training in Mediere: provocari (dezbatere) DUPA AMIAZA: Tendinte actuale in medierea europeana
(conferinta internationala)
Loc de desfasurare : Amfiteatrul Ministerului de Justitie din Portugalia (GRAL) Adresa: Str. Duque de Loulé, 72, Lisabona, Portugalia
16 octombrie 2008, 9:30 a.m. – 5:30 p.m., Amfiteatrul Ministerului de Justitie, str. Duque de Loulé, 72 LISABONA, Portugalia
Nume: ___________________________________________________ Profesie sau domeniu de activitate: ___________Oras: _____Tara: ______ E-mail: __________________________________________________ Cum ati aflat despre Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor de la Lisabona? ________________________________________________________ Va rugam sa trimiteti confirmarea pe adresa:: mediarcom@netcabo.pt