Medierea culturală este un proces care urmăreşte restabilirea legăturilor între societate şi cultură, între artă şi public, între cultură şi populaţii. Rolul medierii culturale este de crea condiţiile unei întâlniri, ale unui dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei formată din public, operă şi mediator.
Obiectivele medierii culturale:
· Democratizarea culturii astfel încât arta să devină accesibilă publicului larg. Orientarea descendentă, dinspre profesioniştii ce activează în domeniu spre public, contrazice principiul democraţiei culturale care vizează un demers ascendent.
· Introducerea artei şi culturii în cotidian prin găsirea unor noi modalităţi de întâlnire a publicului cu arta şi favorizarea punţilor de legătură între diferitele mijloace de exprimare artistică.
· Plasarea publicului în centrul acţiunii artistice şi culturale printr-o permanentă centrare a mediatorului pe public şi nu pe colecţie sau operă.
Principiile medierii culturale:
· Dialogul între mediatorul cultural şi public are loc pe picior de egalitate;
· Medierea culturală permite oamenilor să-şi exprime propria cultură;
· Opera este completată de privirea spectatorului şi medierea facilitează construirea semnificaţiei operei;
· Medierea culturală se adresează tuturor categoriilor de public, nu doar publicului dezavantajat;
· Medierea culturală nu este neutră, ci este rezultatul unor alegeri şi răspunde unor obiective;
· Medierea culturală permite interpretări diverse şi noi lecturi ale operelor,
· Medierea culturală stimulează imaginaţia oferind doar câteva chei pentru interpretare.
Profesia de mediator cultural
· Mediatorii culturali sunt specializaţi în comunicare şi crearea de relaţii între toate formele artei, culturii, patrimoniului si populaţii.
· Meseriile medierii culturale sunt foarte diverse: de la atasat de presă până la organizator de turnee muzicale,de promovare a cărtii sau de evenimente pentru municipalitate. Toate aceste meserii diverse au în comun favorizarea întâlnirii dintre evenimentul cultural şi publicul său.
Ce face mediatorul cultural?
· Organizează expoziţii, promovează spectacole;
· Creează evenimente culturale pentru un oraş sau la nivelul unei instituţii;
· Strânge fonduri, întocmeşte dosare de finanţare;
· Organizează turnee, întâlniri cu artiştii, diverse manifestări, festivaluri, evenimente culturale;
· Organizează programul activităţilor culturale;
· Coordonează munca echipelor care lucrează la gândirea şi aplicarea strategiei de abordare a grupurilor sociale pentru care aceste programe sunt destinate;
· Se adaptează publicului, asigură comunicarea internă şi externă;
· Favorizează dezvoltarea personală graţie culturii sale generale, creativităţii, imaginaţiei şi forţei sale de afirmare;
· Conform misiunii sale, mediatorul cultural poate coordona unul sau mai multe proiecte culturale. În ceea ce priveşte statutul său, mediatorul cultural poate fi salariat sau doar colaborator al unor firme, instituţii sau asociaţii.
Educaţia interculturală:
· presupune o nouă abordare a orizontului valorilor;
· deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate;
· este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;
· este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;
· presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.
Şcoala interculturală:
· are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
· realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii;
· invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor
· presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;
Educaţia interculturală formală include iniţiative şi programe academice care sunt dezvoltate de către şcoală şi în interiorul ei.
Educaţia interculturală informală are aceleaşi obiective cu educaţia interculturală formală, dar se diferenţiază prin metodele şi tehnicile de lucru disponibile. Este voluntară, nu are caracterul obligatoriu al şcolii şi îşi adaptează conţinuturile în funcţie de nevoile participanţilor. Metodologia este activă şi participativă, iar relaţia formatorului cu participanţii este mai apropiată.
Etapele procesului educaţiei interculturale:
1. Disocierea (a te imagina din afară)
2. Viziunea asupra lumii (a înţelege lumea în care trăieşti)
3. Cunoaşterea (a fi informat asupra altor realităţi)
4. Gândirea pozitivă (a vedea pozitiv diferenţa)
5. Valorizarea atitudinilor şi comportamentelor pozitive
Integrarea este asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculei existente în şcoala respectivă.
Incluziunea reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi servicii educaţionale speciale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare şi de participare a tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se măsoară prin creşterea gradului de participare şi reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar putea manifesta.
Factori pentru crearea unui etos incluziv:
• Inţelegerea conceptului de incluziune si aprecierea diversităţii;
• Inţelegerea dinamicii relaţionale în educaţia integrativă;
• Inţelegerea poziţiei sistemului de învătământ din România în raport cu celelalte sisteme educative la nivel european.
Criza sistemului de educaţie din România:
· Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora.
· Categorii cu nevoi speciale de educatie sunt: persoanele cu abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual, cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu izolare geografică; imigrantii; emigrantii; alte categorii.
· Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie de abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a abilităţilor;
- de performare într-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice, artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori culturale;
- de integrare şi de egalizare a sanselor de succes pe piaţa muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului socio-cultural;
Surse de informare:
· Bulzan Carmen (2007), Sociologia educatiei contemporane, ed. Universitaria, Craiova
· Cucoş, C. (2000), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, ed. Polirom, Iaşi,
· Hussar Elena, Aprodu Diana (coord) 2007, Şcoala incluzivă - şcoală europeană. Concepte, metode, practici, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău
· Anul European al Dialogului Intercultural : http://www.interculturaldialogue2008.eu/
· Institutul Intercultural Timisoara : http://www.intercultural.ro/
· IRSCA Gifted Education: http://www.supradotati.ro/
©Virginia – Smarandita Braescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://www.ctcm.ro/ ; http://mediere.blogspot.com/
Obiectivele medierii culturale:
· Democratizarea culturii astfel încât arta să devină accesibilă publicului larg. Orientarea descendentă, dinspre profesioniştii ce activează în domeniu spre public, contrazice principiul democraţiei culturale care vizează un demers ascendent.
· Introducerea artei şi culturii în cotidian prin găsirea unor noi modalităţi de întâlnire a publicului cu arta şi favorizarea punţilor de legătură între diferitele mijloace de exprimare artistică.
· Plasarea publicului în centrul acţiunii artistice şi culturale printr-o permanentă centrare a mediatorului pe public şi nu pe colecţie sau operă.
Principiile medierii culturale:
· Dialogul între mediatorul cultural şi public are loc pe picior de egalitate;
· Medierea culturală permite oamenilor să-şi exprime propria cultură;
· Opera este completată de privirea spectatorului şi medierea facilitează construirea semnificaţiei operei;
· Medierea culturală se adresează tuturor categoriilor de public, nu doar publicului dezavantajat;
· Medierea culturală nu este neutră, ci este rezultatul unor alegeri şi răspunde unor obiective;
· Medierea culturală permite interpretări diverse şi noi lecturi ale operelor,
· Medierea culturală stimulează imaginaţia oferind doar câteva chei pentru interpretare.
Profesia de mediator cultural
· Mediatorii culturali sunt specializaţi în comunicare şi crearea de relaţii între toate formele artei, culturii, patrimoniului si populaţii.
· Meseriile medierii culturale sunt foarte diverse: de la atasat de presă până la organizator de turnee muzicale,de promovare a cărtii sau de evenimente pentru municipalitate. Toate aceste meserii diverse au în comun favorizarea întâlnirii dintre evenimentul cultural şi publicul său.
Ce face mediatorul cultural?
· Organizează expoziţii, promovează spectacole;
· Creează evenimente culturale pentru un oraş sau la nivelul unei instituţii;
· Strânge fonduri, întocmeşte dosare de finanţare;
· Organizează turnee, întâlniri cu artiştii, diverse manifestări, festivaluri, evenimente culturale;
· Organizează programul activităţilor culturale;
· Coordonează munca echipelor care lucrează la gândirea şi aplicarea strategiei de abordare a grupurilor sociale pentru care aceste programe sunt destinate;
· Se adaptează publicului, asigură comunicarea internă şi externă;
· Favorizează dezvoltarea personală graţie culturii sale generale, creativităţii, imaginaţiei şi forţei sale de afirmare;
· Conform misiunii sale, mediatorul cultural poate coordona unul sau mai multe proiecte culturale. În ceea ce priveşte statutul său, mediatorul cultural poate fi salariat sau doar colaborator al unor firme, instituţii sau asociaţii.
Educaţia interculturală:
· presupune o nouă abordare a orizontului valorilor;
· deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate;
· este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;
· este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;
· presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.
Şcoala interculturală:
· are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
· realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii;
· invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor
· presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;
Educaţia interculturală formală include iniţiative şi programe academice care sunt dezvoltate de către şcoală şi în interiorul ei.
Educaţia interculturală informală are aceleaşi obiective cu educaţia interculturală formală, dar se diferenţiază prin metodele şi tehnicile de lucru disponibile. Este voluntară, nu are caracterul obligatoriu al şcolii şi îşi adaptează conţinuturile în funcţie de nevoile participanţilor. Metodologia este activă şi participativă, iar relaţia formatorului cu participanţii este mai apropiată.
Etapele procesului educaţiei interculturale:
1. Disocierea (a te imagina din afară)
2. Viziunea asupra lumii (a înţelege lumea în care trăieşti)
3. Cunoaşterea (a fi informat asupra altor realităţi)
4. Gândirea pozitivă (a vedea pozitiv diferenţa)
5. Valorizarea atitudinilor şi comportamentelor pozitive
Integrarea este asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculei existente în şcoala respectivă.
Incluziunea reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi servicii educaţionale speciale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare şi de participare a tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se măsoară prin creşterea gradului de participare şi reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar putea manifesta.
Factori pentru crearea unui etos incluziv:
• Inţelegerea conceptului de incluziune si aprecierea diversităţii;
• Inţelegerea dinamicii relaţionale în educaţia integrativă;
• Inţelegerea poziţiei sistemului de învătământ din România în raport cu celelalte sisteme educative la nivel european.
Criza sistemului de educaţie din România:
· Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora.
· Categorii cu nevoi speciale de educatie sunt: persoanele cu abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual, cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu izolare geografică; imigrantii; emigrantii; alte categorii.
· Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie de abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a abilităţilor;
- de performare într-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice, artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori culturale;
- de integrare şi de egalizare a sanselor de succes pe piaţa muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului socio-cultural;
Surse de informare:
· Bulzan Carmen (2007), Sociologia educatiei contemporane, ed. Universitaria, Craiova
· Cucoş, C. (2000), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, ed. Polirom, Iaşi,
· Hussar Elena, Aprodu Diana (coord) 2007, Şcoala incluzivă - şcoală europeană. Concepte, metode, practici, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău
· Anul European al Dialogului Intercultural : http://www.interculturaldialogue2008.eu/
· Institutul Intercultural Timisoara : http://www.intercultural.ro/
· IRSCA Gifted Education: http://www.supradotati.ro/
©Virginia – Smarandita Braescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://www.ctcm.ro/ ; http://mediere.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu