Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor / Conflict Resolution Day

MEDIARCOM (Asociatia Europeana de Mediere)
are placerea sa va invite la:
Conflict Resolution Day (Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor)
16 Octombrie 2008
In parteneriat cu ACR (Asociatia pentru Rezolvarea Conflictelor www.acrnet.org/)

si sprijinul GRAL (Departamentul de Modalitati Alternative de Rezolvare a Conflictelor
din cadrul Ministerului de Justitie al Portugaliei)

MEDIEREA IN ACTIUNE
DIMINEATA: Training in Mediere: provocari (dezbatere)
DUPA AMIAZA: Tendinte actuale in medierea europeana

(conferinta internationala)

Loc de desfasurare : Amfiteatrul Ministerului de Justitie din Portugalia (GRAL)
Adresa: Str. Duque de Loulé, 72, Lisabona, Portugalia

Descarca programul in limba romana

Intrarea este libera. Inscrierea este obligatorie pentru a primi confirmarea participarii.

Pentru inscrieri, va rugam sa ne scrieti pe adresa de mail: mailto:info@mediarcom.com
MEDIARCOM – Asociatia Europeana de Mediere
http://www.mediarcom.com/ www.mediarcom.com/uk www.mediarcom.com/fr
www.mediarcom.com/es www.mediarcom.com/ro


Confirmarea participarii

Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor

16 octombrie 2008, 9:30 a.m. – 5:30 p.m., Amfiteatrul Ministerului de Justitie, str. Duque de Loulé, 72
LISABONA, Portugalia

Nume: ___________________________________________________
Profesie sau domeniu de activitate: ___________Oras: _____Tara: ______
E-mail: __________________________________________________
Cum ati aflat despre Ziua Mondiala a Rezolvarii Conflictelor de la Lisabona? ________________________________________________________
Va rugam sa trimiteti confirmarea pe adresa:: mediarcom@netcabo.pt

Sursa: MEDIARCOM (http://www.mediarcom.com/)

Sondaj de opinie - „Medierea conflictelor la liceeni" / Sondage d’opinion – “La médiation des conflits chez les lycéens”

Parte a proiectului „Medierea în şcoală”, sub egida Centrului de Training, Consultanţă şi Mediere (CTCM – Oneşti) şi Asociaţiei pentru Dezvoltare şi Intervenţie Socială şi Educaţională (ADISE – Bacău), prezentul sondaj de opinie a fost elaborat, organizat, efectuat, analizat şi interpretat de elevii de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” Oneşti, din cadrul opţionalului de Sondaje de opinie, sub îndrumarea profesorului Mihail DUMACHE, în perioada aprilie – septembrie 2008.

Chestionarul a fost operaţionalizat în timpul orelor - pentru a reduce la minimum gradul de influenţare asupra subiecţilor - în cursul săptămânii 26 - 30 mai 2008, în cele opt licee din Oneşti şi Târgu Ocna. Au răspuns la chestionar 895 liceeni (curs de zi), selecţionaţi proporţional aleatoriu pe straturi (pe şcoli, pe clase, pe genuri). Eşantionul a reprezentat 18,61% din totalul liceenilor (4 808), cu un indice de eşantionare de 5,37% şi cu o eroare maximă de eşantionare de 3,89%. (Vezi ANEXA 2).

Chestionarul a cuprins 8 întrebări închise, 3 semideschise (cu 130 de itemi) şi o întrebare cu răspuns deschis, la care s-au adăugat datele de identificare: liceul, genul, vârsta, clasa.

Sondajul „Medierea conflictelor la liceeni” a urmărit 3 dimensiuni:

1. percepţia liceenilor despre starea de conflict din clasa / şcoala în care învaţă

2. agresivitatea şi violenţa, delimitarea graniţei dintre ele în percepţia liceenilor

3. descoperirea unor potenţiali mediatori de conflicte din rândul liceenilor

1. Percepţia liceenilor despre starea de conflict din clasa / şcoala în care învaţă.

Peste 1/3 (35%) cred că în clasă sunt deseori conflicte, 56% rareori, doar 9% le neagă sau nu răspund (2). Subiecţii consideră la (10) că cele mai multe conflicte din şcoală au loc :

• fie între elevi (55%)


• între doi elevi (30%)


• între două grupuri de elevi (13%)


• între două grupuri de elevi din cadrul aceleiaşi clase (12%)


• fie între elevi şi clasă (12%)


• între un elev şi clasă (8%)


• şi între un grup de elevi şi clasă (4%)


• şi mai puţin cu profesorii (23%.)


• între un elev şi profesor (12%),


• între clasă şi profesor (11%)


• sau cu părinţii (3%)

Conflictele afectează peste jumătate dintre subiecţi - 62% - (11), 18% dintre ei considerându-se, într-o anumită măsură, chiar victime ale violenţei din şcoală (8). Incidenţa răspunsurilor afirmative la (8abc) în raport cu (11ab) este între 29,6% şi 31,01%, rezultând că 5,5% dintre subiecţi se consideră drept victime ale violenţei ca urmare a stării de conflict existente în şcoală.
66% dintre subiecţi se implică în conflictele din clasă care nu-i privesc în mod direct, 3% întotdeauna, 63% uneori (1), iar 65% au avut deja de-a face cu aceste conflicte - 9% deseori, 56% rar (3). 10,16% din totalul eşantionului se implică în conflicte, şi reprezintă cvasitotalitatea (92%) celor care se consideră şi victime ale violenţei din şcoală (Vezi incidenţa (1) şi (3) cu (8)) exprimând legătura sinceră pe care o fac liceenii între starea conflictuală şi starea de violenţă.

2. Agresivitatea şi violenţa, delimitarea graniţei dintre ele în percepţia liceenilor.

Disocierea termenilor este convenţională fiind foarte dificil de trasat o linie netă de demarcaţie. În general, dacă agresivitatea exprimă un comportament provocator, violenţa este deja realizarea în fapt a unei asemenea intenţii, aşadar violenţa o putem caracteriza drept concretizare a agresivităţii, stadiul superior şi hotărâtor al acesteia.

Peste jumătate dintre subiecţi (55%) consideră că a fi agresiv nu este totuna cu a fi violent (6). În comparaţie cu cei care nu diferenţiază agresivitatea de violenţă (35%) ei se implică mai mult în conflicte (la 3 a,b) 72% faţă de 60%), cred că au loc mai puţine conflicte deseori (la (2a), 34% faţă de 38%), consideră la (10) conflictele elev / clasă – profesor mai dese (13% la 12% şi 12% la 11%) şi sunt mai consecvenţi (doar 16% dintre ei nu discriminează o formă de agresivitate de o formă de violenţă la (7) şi (9), faţă de 85% dintre ceilalţi, care răspund da la (6), dar “descoperă” forme diferite la (7) faţă de (9).

Răspunsurile subiecţilor la (7) şi (9) propun următoarele ierarhizări ale formelor de agresivitate şi de violenţă:
7.1. ironizarea (14%)
7.2. umilirea (14%)
7.3. nepoliteţea (13%)
7.4. insultarea (12%)
7.5. tonul ridicat (7%)
7.6. bătaia (6%)
7.7. adresarea de înjurături (5%)
7.8. ameninţarea (5%)
7.9. absentarea de la ore (4%)
7.10. nu ştiu / nu răspund (4%)
7.11. sfidarea (3%)
7.12. lovirea cu obiecte (2%)
7.13. bruscarea (2%)
7.14. dispreţul (2%)
7.15. poreclirea (2%)
7.16. imitarea denigratoare (2%)
7.17.intimidarea (1%)
7.18. invidia (1%) (deschis)
7.19. împingerea (1%)
7.20. refuzul de a acorda ajutor (1%)
9.1. bătaia (13%)
9.2. insultarea (10%)
9.3. nepoliteţea (8%)
9.4. tonul ridicat (8%)
9.5. lovirea cu obiecte (8%)
9.6. ironizarea (7%)
9.7. umilirea (7%)
9.8. ameninţarea (6%)
9.9. adresarea de înjurături (6%)
9.10. bruscarea (5%)
9.11. nu ştiu / nu răspund (5%)
9.12.altceva, nedefinit (4%) (deschis)
9.13. împingerea (3%)
9.14. sfidarea (2%)
9.15. dispreţul (2%)
9.16. poreclirea (2%)
9.17. intimidarea (2%)
9.18. absentarea de la ore (2%)
9.19. refuzul de a acorda ajutor (1%)
9.20. imitarea denigratoare (0%)

Ironizarea (15%), umilirea(15%), ameninţarea (6%) şi adresarea de înjurături (6%) - ca forme de agresivitate - bătaia (14%), lovirea cu obiecte (10%), tonul ridicat (9%) şi adresarea de înjurături (7%) - ca forme de violenţă - sunt mai ridicate procentual la cei care fac diferenţa la (6), în timp ce, insultarea (12%) şi bătaia (5%) – ca forme de agresivitate - nepoliteţea (7%), ironizarea (6%), ameninţarea /5%) - ca forme de violenţă - sunt mai scăzute procentual la aceştia în comparaţie cu media, ceea ce sugerează că ei reprezintă partea eşantionului mai sensibilă şi mai clară în înţelegerea fenomenului violenţei şcolare.

Făcând diferenţa procentelor între răspunsurile totale la (7) şi (9) prin comparaţie cu diferenţa de procente din răspunsurile subiecţilor care au discriminat agresivitatea de violenţă (55% din total) la (6) am descoperit pragul dintre agresivitate şi violenţă. El este perceput de subiecţi ca fiind între poreclire (+1) - prin refuz de a acorda ajutor (0), dispreţ (0), ameninţare (0) - şi intimidare (-1) (Vezi ANEXA 3).

3. Descoperirea unor potenţiali mediatori de conflicte din rândul liceenilor

(4) le-a cerut subiecţilor să-şi aproximeze caracterul pentru a sesiza, dacă există, vreo legătură între autoapreciere şi rezultatele sondajului.

La (5) subiecţii au trebuit să îşi manifeste acordul / dezacordul faţă de 10 afirmaţii şi, pe baza algoritmului răspunsurilor la primele 9 în ordinea: 1 (1,2), 2(1,2), 3(3,4), 4(3,4), 5(1,2), 6(1,2), 7(3,4), 8(3,4) şi 9(3.4), să putem selecta elevi cu aptitudine pentru medierea conflictelor. Au fost vizate următoarele caracteristici pentru potenţialii mediatori de conflicte: spiritul nerăzbunător, împăciuitorist, conciliant (5.1), manipulator, de lider (5.2), sociabil, doritor de a rezolva problemele împreună cu ceilalţi (5.3, 5.5), stăpân pe sine, echilibrat şi moderat, (5.4 şi 5.8), altruist, devotat aproapelui (5.6), empatic, cu plăcerea lucrului în echipă şi al înţelegerii celuilalt (5.7 şi 5.9). Ne-au interesat în mod special răspunsurile individuale pentru a descoperi persoane cu calităţi de moderator.

Ultima întrebare, (12) (Vezi ANEXA 4), a solicitat subiecţilor să indice nume de persoane care ar putea fi capabile să rezolve conflictele din clasă, dorind să descoperim eventuali moderatori văzuţi din perspectiva subiecţilor.

La (4), 54% s-au socotit calmi, 29% indiferenţi, 9% nu ştiu / nu răspund şi 8% s-au evaluat ca agresivi sau violenţi. Ultima categorie s-a dovedit a nu intra în calculul posibililor mediatori, deoarece, în funcţie de răspunsurile la afirmaţiile de la (5), agresiv / violenţii declaraţi sunt mai puţin dispuşi spre împăcare (mai răzbunători) (34% faţă de 51%, acordul la 5.1), mai lipsiţi de moderaţie (24% faţă de 36%, acordul la 5.4), mai puţin sociabili (76% faţă de 81% la 5.3), cu un apetit pentru influenţare şi putere mai mare (54% faţă de 45%, acordul la 5.2 şi 15% faţă de 33%, dezacordul la 5.8), dar puţin mai altruişti (40% faţă de 39%, acordul la 5,6) decât media.

Analizând răspunsurile agresiv / violenţilor declaraţi - 9,5% dintre băieţi şi 6,5% dintre fete, sugerând că agresivitatea şi violenţa sunt percepute ca fiind caracteristici mai curând masculine -, am constatat că se implică mai mult decât media în conflicte (91% faţă de 66%), discriminează mai sigur agresivitatea de violenţă (peste 91% faţă de 55%, media), consideră mai dese conflictele între 2 grupuri de elevi (15% faţă de 13%), clasă / profesor (14% la 11%), elev / profesor (15% la 12%) şi elevi / părinţi (6% la 3%) (nu ştim dacă le şi generează, dar suntem înclinaţi să credem). Sunt mai consecvenţi cu ei înşişi. Doar 8,7% nu răspund diferenţiat la (7) şi (9), cu aproape jumătate mai puţini (cu 42%) decât cei 55% de la (6). Şi, poate pentru că îşi cunosc mai bine firea, peste un sfert dintre ei (27,5%) se simt mai ameninţaţi (victime ale violenţei din şcoală) decât media (18%) la (8).

Din compararea generală a răspunsurilor eşantionului la (5, 1-9) putem concluziona că: afirmaţiile 5.3 cu 81% (dezacordul), 5.5 cu 74% (acordul) şi 5.7 cu 67% (dezacordul) sunt cel mai împărtăşite de subiecţi. Răspunsurile exprimă atât cerinţele de susţinere, ajutor în formare, de educare, cât şi nevoia stringentă de sociabilitate, care sunt fireşti vârstei (nevoia şi dorinţa de a fi ajutat, de a nu lua decizii importante de unul singur, de a fi orientat în luarea hotărârilor şi de a lucra în echipă). În schimb, afirmaţia 5.6 cu 29% (acordul) are cea mai slabă pondere între subiecţi. Să interpretăm că evidenţiază individualismul şi egoismul sau, poate, că dedicarea faţă de celălalt până la uitarea de sine este atât de naturală la adolescenţi şi tineri încât reproşurile aproape că nu sunt percepute (vezi că 19% nş/nr)?

Răspunsurile deschise de la (12) au fost diverse – nume (1,6%), autorităţi şcolare, extraşcolare, politice, statale, grupuri, clase, soluţii teoretice, ironii, non-răspunsuri.

Le-am grupat în 4 categorii, denumite de noi:

• Soluţia autorităţii exterioare (director, diriginte, un grup de profesori aleşi pentru asta, profesorul care este la catedră, părinţii elevilor din clasă, un profesor exigent, un psiholog), 43%.
• Soluţia combinată (elevii şi profesorii, elevii şi direcţiunea, elevii şi dirigintele, noi între noi, dirigintele sau directorul dacă e grav), 14%.
• Soluţia interioară (gaşca sau prietenii, tovarăşii mei, cei care le creează, propria noastră persoană (în cazul în care suntem implicaţi), colectivul prin comunicare, întreaga clasă prin adoptarea unui comportament mai bun, o persoană extrem de autoritară, colegii mai îndrăgiţi prin clasă, clasa mea (fără implicaţii din exterior), noi înşine, propria persoană, eu, cei care provoacă conflictul, şefa clasei, şeful clasei, persoanele care sunt implicate în conflict, doar elevii acestei clase etc), 18%.
• Neştiutorii, scepticii, ironicii (non-răspunsuri, nu ştiu, nimeni, mascaţii, SPP, jandarmi, o forţă geofizică), 25%.
  

CONCLUZII

• Liceenii percep în proporţie de peste 2/3 că sunt conflicte în clasă, mai ales între ei (2/3) şi mai puţin cu profesorii sau părinţii (1/4).
• Se simt afectaţi de conflicte aproape 2/3 din eşantion.
• 5,5% dintre subiecţi se percep drept victime ale violenţei ca urmare a stării de conflict existente în şcoală, iar cei care se implică sigur în conflicte (1/10 din eşantion) formează şi cvasitotalitatea (92%) celor care se consideră şi victime ale violenţei din şcoală. Agresiv / violenţii declaraţi (8% din eşantion), pentru că îşi cunosc mai bine firea, se simt mai ameninţaţi (victime ale violenţei din şcoală) decât media (27,5% faţă de 18%).
• Peste jumătate dintre subiecţi discriminează agresivitatea de violenţă. Aceasta reprezintă partea eşantionului mai sensibilă şi mai clară în înţelegerea fenomenului violenţei şcolare.
• Pragul dintre agresivitate şi violenţă este perceput de subiecţi ca fiind între poreclire - prin refuz de a acorda ajutor, dispreţ, ameninţare, - şi intimidare.
• Am descoperit 17 subiecţi cu calităţi de posibili mediatori de conflicte şi 11 nume, care urmează a fi verificate şi puse în valoare de către parteneri.
• Majoritatea subiecţilor cred în rezolvarea conflictelor din clasă prin intermediul autorităţilor şcolare interne, dar şi împreună cu elevii.
• Se remarcă diversitatea soluţiei interioare (de la cei implicaţi, prin întreaga clasă, până la lideri sau persoane cu calităţi de mediator – autoritari, mai deştepţi, îndrăgiţi).
  

Raport Sondaj de opinie „Medierea conflictelor la liceeni”

Prezentare PowerPoint - "Medierea conflictelor la liceeni"

© prof. Mihail DUMACHE, Colegiul National "Grigore Moisil" - Onesti

Ce este medierea? / Qu’est – ce que la médiation ?

1. O paradigma universala / un paradygme universel

Născută din domenii şi practici diverse (psihologie, sociologie, pedagogie, drept, politică, consultanţă, creativitate, rezolvarea de probleme etc), medierea este o paradigmă, reprezentând, asemenea altor paradigme (timpul, spaţiul, comunicarea, paradoxul, informaţia, globalizarea, etc), un punct de întâlnire între mai multe discipline din a căror combinare rezultă „o înţelegere mai bogată şi mai nuanţată a lumii şi comportamentului uman”. (vezi academician Solomon Marcus, 2005, Paradigme universale, ed. Paralela 45, Piteşti )

2. O practică foarte veche / une pratique très ancienne , dar care a dobândit o importanţă socială abia în ultimii 25 – 30 de ani. Teoria cea mai răspândită susţine că modelul dezvoltat în America prin anii '80 a fost împrumutat şi aplicat şi în Europa. Trebuie avută în vedere şi existenţa unor modele autohtone, deoarece în fiecare ţară au aparut practici spontane, noi modalităţi de soluţionare a conflictelor. (vezi Michèle Guillaume – Hofnung, profesor de drept public la Universitatea Paris XI, membra in Consiliul National Consultativ al Medierii Familiale, vicepresedinta CNF /UNESCO).

3. Un răspuns la problematica lumii contemporane / une réponse à la problématique du monde contemporain (schimbări multiple, diversificarea surselor de informare, evoluţie rapidă a cunoaşterii şi tehnologiei, explozie demografică, amplificarea fenomenului de şomaj, excludere socială, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, urgenţa de a face recunoscute şi respectate drepturile omului etc)

"Medierea este un răspuns firesc la evoluţia societăţii şi constituie un ansamblu coerent." (Jean-Louis Lascoux, formator de mediatori, autorul modelului sistemic SIC centrat pe persoană şi interacţiunile în comunicare)

"Un imperativ social major care fundamentează totodată dimensiunea individuală şi cea colectivă a cetăţeniei noastre." (Bernard Lamizet, prof. dr. la Institutul de Studii Politice din Lyon)

4. Instrument al societăţii civile / instrument de la société civile, medierea serveşte la producerea legăturilor sociale şi afirmarea unor valori precum autonomia, responsabilitatea, adaptarea la noile condiţii, solidaritatea şi acordul. La summit-ul european de la Créteil (desfăşurat în perioada 20 - 23 septembrie 2000, când Franţa deţinea preşidenţia Uniunii Europene), şefii de Stat au căzut de acord asupra următoarei definiţii a medierii:

„ Medierea este un proces de creaţie şi de gestionare a vieţii sociale, care permite fie restabilirea legăturii sociale, fie prevenirea sau rezolvarea conflictelor datorită intervenţiei unei persoane terţă, imparţială şi fără putere de decizie, care garantează comunicarea între parteneri.” (vezi Monique Sassier, 2001, Construire la médiation familiale, ed. Dunod, Paris, p. 10)

La acest seminar s-a subliniat necesitatea de a reflecta asupra medierii sociale la nivel european şi s-au identificat alte funcţii ale medierii, pentru a nu limita definiţia medierii la un model alternativ de soluţionare a conflictelor. Medierea poate preveni conflictele, stabili şi restabili legăturile sociale şi culturale, de aceea este important să fie definită ca un ‘proces’ şi nu ca o ‘procedură’. Procesul este adaptabil, în timp ce procedura presupune constrângeri, etape prestabilite, determinate cu precizie. Cu toate că se bazează pe reguli precise şi etapele sunt inevitabile, procesul de mediere nu urmează o logică procedurală. Mediatorul stăpâneşte procesul şi ştie să-l adapteze în funcţie de situaţie.

5. Un fenomen la modă / un phénomène à la mode care câştigă teren în faţa altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor. O poziţie intermediară, un tip de negociere asistată de o parte terţă neutră, numită mediator. In prezenţa mediatorului cele două părţi negociază şi stabilesc acordul final.

6. Medierea este o formă de educaţie socială pentru dezvoltare durabilă / une forme d'éducation sociale pour le développement durable ce vizează dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi rezolvare a conflictelor, astfel încât oamenii să ajungă să se înţeleagă direct şi să-şi rezolve singuri problemele, fără să mai facă apel la un mediator.

Paradoxul neutralităţii mediatorului (Jean-Louis Lascoux, Op.cit. 2004) este că se opreşte acolo unde începe dezbaterea filozofiei medierii. În acest caz nu mai este vorba de neutralitate, ci de un angajament din partea mediatorului, care este animat de ideea că un conflict se poate rezolva şi altfel decât prin raport de forţă. Neutralitatea nu exclude angajamentul şi responsabilitatea mediatorului, care este neutru doar faţă de părţi, nu şi faţă de relaţiile umane, deoarece rezolvarea conflictelor prin mediere este o alegere liber consimţită. În cazul în care mediatorul consideră că nu-şi poate păstra neutralitatea faţă de părţi, este recomandată preluarea cazului de către un alt mediator. De asemenea, mediatorul mai poate informa părţile despre dificultatea sa şi această mărturisire se poate dovedi strategică în sensul că poate declanşa la părţile aflate în conflict o motivaţie de a-l ajuta să le ajute mai bine.

Rezolvarea clasică a conflictelor presupune încredinţarea acestora organelor justiţiei şi soluţionarea conflictului pe principiul câştig-pierdere (învingător-învins). Această soluţie nu răspunde totuşi diversităţii conflictelor pe care societatea actuală le cunoaşte, în principal din cauza diversificării relaţiilor sociale şi economice.

Soluţionarea conflictelor prin mediere poate fi utilizată cu succes în conflicte de familie, divorţuri, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte, conflicte între elevi etc., aducând un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict prin punerea accentului pe interesele aflate în joc. Dacă în procedura clasică de rezolvare a conflictelor accentul este pus în principal pe aspectele juridice ale litigiului, medierea urmăreşte, în acord cu legislaţia în vigoare, găsirea unei soluţii convenabile şi realiste pentru ambele părţi aflate în conflict.

Punctele comune ale diferitelor forme de mediere a conflictelor:

- voinţa părţilor de a trece de la un raport de forţă la un raport bazat pe construirea unui sens;
- prezenţa unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate;
- procesul de mediere care promovează comunicarea, colaborarea şi revigorarea relaţiilor dintre părţi; - participarea voluntară a părţilor şi a mediatorului la procesul de mediere;
- rolul de catalizator al mediatorului care prin tehnici şi proceduri specifice ajută părţile, fără a le influenţa, să aleagă, dintr-un pachet de soluţii posibile, calea de urmat pentru a se ajunge la un acord comun;
- limitările de aplicare ale procesului de mediere.

Procesul medierii, spre deosebire de procesul clasic de justiţie, nu are ca finalitate stabilirea vinovăţiei sau inocenţei părţilor aflate în conflict. Participarea la procesul de mediere este voluntară. Mediatorul nu are putere de decizie, ci oferă informaţii procedurale, stimuleză dialogul, facilitează schimbul de opinii şi informaţii între părţi, ajută părţile să-şi clarifice nevoile şi interesele, să depăşească barierele în comunicare şi să ajungă la rezolvarea neînţelegerilor prin găsirea unor soluţii avantajoase pentru ambele părţi. Mediatorul asistă părţile şi la redactarea acordului final de mediere în care se specifică angajamentele fiecărei părţi pentru stingerea conflictului.

Surse de informare:
1. Guillaume – Hofnung, Michèle, (2005, editia a IIIa), La Médiation, PUF, colectia „Que sais-je?”, Paris
2. Lamizet, B. (2004), La médiation culturelle, ed. Harmattan, Paris
3. Lascoux, J – M, (2004), Pratique de la médiation (Une méthode alternative à la résolution des conflits), ed. ESF, Issy-les-Moulineaux
4. Sassier, Monique, (2001), Construire la médiation familiale, ed. Dunod, Paris. Cartea este prefaţată de Ségolène Royal
5. Solomon M. (2005), Paradigme universale, ed. Paralela 45, Piteşti

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://mediere.blogspot.com/ , http://www.ctcm.ro/

Medierea culturală şi educatia interculturală

Medierea culturală este un proces care urmăreşte restabilirea legăturilor între societate şi cultură, între artă şi public, între cultură şi populaţii. Rolul medierii culturale este de crea condiţiile unei întâlniri, ale unui dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei formată din public, operă şi mediator.

Obiectivele medierii culturale:
· Democratizarea culturii astfel încât arta să devină accesibilă publicului larg. Orientarea descendentă, dinspre profesioniştii ce activează în domeniu spre public, contrazice principiul democraţiei culturale care vizează un demers ascendent.
· Introducerea artei şi culturii în cotidian prin găsirea unor noi modalităţi de întâlnire a publicului cu arta şi favorizarea punţilor de legătură între diferitele mijloace de exprimare artistică.
· Plasarea publicului în centrul acţiunii artistice şi culturale printr-o permanentă centrare a mediatorului pe public şi nu pe colecţie sau operă.

Principiile medierii culturale:
· Dialogul între mediatorul cultural şi public are loc pe picior de egalitate;
· Medierea culturală permite oamenilor să-şi exprime propria cultură;
· Opera este completată de privirea spectatorului şi medierea facilitează construirea semnificaţiei operei;
· Medierea culturală se adresează tuturor categoriilor de public, nu doar publicului dezavantajat;
· Medierea culturală nu este neutră, ci este rezultatul unor alegeri şi răspunde unor obiective;
· Medierea culturală permite interpretări diverse şi noi lecturi ale operelor,
· Medierea culturală stimulează imaginaţia oferind doar câteva chei pentru interpretare.

Profesia de mediator cultural
· Mediatorii culturali sunt specializaţi în comunicare şi crearea de relaţii între toate formele artei, culturii, patrimoniului si populaţii.
· Meseriile medierii culturale sunt foarte diverse: de la atasat de presă până la organizator de turnee muzicale,de promovare a cărtii sau de evenimente pentru municipalitate. Toate aceste meserii diverse au în comun favorizarea întâlnirii dintre evenimentul cultural şi publicul său.

Ce face mediatorul cultural?
· Organizează expoziţii, promovează spectacole;
· Creează evenimente culturale pentru un oraş sau la nivelul unei instituţii;
· Strânge fonduri, întocmeşte dosare de finanţare;
· Organizează turnee, întâlniri cu artiştii, diverse manifestări, festivaluri, evenimente culturale;
· Organizează programul activităţilor culturale;
· Coordonează munca echipelor care lucrează la gândirea şi aplicarea strategiei de abordare a grupurilor sociale pentru care aceste programe sunt destinate;
· Se adaptează publicului, asigură comunicarea internă şi externă;
· Favorizează dezvoltarea personală graţie culturii sale generale, creativităţii, imaginaţiei şi forţei sale de afirmare;
· Conform misiunii sale, mediatorul cultural poate coordona unul sau mai multe proiecte culturale. În ceea ce priveşte statutul său, mediatorul cultural poate fi salariat sau doar colaborator al unor firme, instituţii sau asociaţii.

Educaţia interculturală:
· presupune o nouă abordare a orizontului valorilor;
· deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate;
· este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;
· este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;
· presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.

Şcoala interculturală:
· are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
· realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii;
· invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor
· presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;

Educaţia interculturală formală include iniţiative şi programe academice care sunt dezvoltate de către şcoală şi în interiorul ei.

Educaţia interculturală informală are aceleaşi obiective cu educaţia interculturală formală, dar se diferenţiază prin metodele şi tehnicile de lucru disponibile. Este voluntară, nu are caracterul obligatoriu al şcolii şi îşi adaptează conţinuturile în funcţie de nevoile participanţilor. Metodologia este activă şi participativă, iar relaţia formatorului cu participanţii este mai apropiată.

Etapele procesului educaţiei interculturale:
1. Disocierea (a te imagina din afară)
2. Viziunea asupra lumii (a înţelege lumea în care trăieşti)
3. Cunoaşterea (a fi informat asupra altor realităţi)
4. Gândirea pozitivă (a vedea pozitiv diferenţa)
5. Valorizarea atitudinilor şi comportamentelor pozitive

Integrarea este asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculei existente în şcoala respectivă.

Incluziunea reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi servicii educaţionale speciale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare şi de participare a tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se măsoară prin creşterea gradului de participare şi reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar putea manifesta.

Factori pentru crearea unui etos incluziv:
• Inţelegerea conceptului de incluziune si aprecierea diversităţii;
• Inţelegerea dinamicii relaţionale în educaţia integrativă;
• Inţelegerea poziţiei sistemului de învătământ din România în raport cu celelalte sisteme educative la nivel european.

Criza sistemului de educaţie din România:
· Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora.
· Categorii cu nevoi speciale de educatie sunt: persoanele cu abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual, cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu izolare geografică; imigrantii; emigrantii; alte categorii.
· Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie de abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a abilităţilor;
- de performare într-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice, artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori culturale;
- de integrare şi de egalizare a sanselor de succes pe piaţa muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului socio-cultural;

Surse de informare:

· Bulzan Carmen (2007), Sociologia educatiei contemporane, ed. Universitaria, Craiova
· Cucoş, C. (2000), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, ed. Polirom, Iaşi,
· Hussar Elena, Aprodu Diana (coord) 2007, Şcoala incluzivă - şcoală europeană. Concepte, metode, practici, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău
· Anul European al Dialogului Intercultural : http://www.interculturaldialogue2008.eu/
· Institutul Intercultural Timisoara : http://www.intercultural.ro/
· IRSCA Gifted Education: http://www.supradotati.ro/


©Virginia – Smarandita Braescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://www.ctcm.ro/ ; http://mediere.blogspot.com/

SMILE 21 + - Strategii de Mediere pentru Inovatie si Leadership in Educatia 21 +

SMILE 21 + - Strategii de Mediere pentru Inovatie si Leadership in Educatia 21 +
(Un program educational procesual, integrativ si global initiat de Centrul de Training, Consultanta si Mediere in parteneriat cu MEDIARCOM - Asociatia Europeana de Mediere)

Misiunea MEDIARCOM (Asociatia Europeana de Mediere) este de a promova medierea si alte mijloace extrajudiciare de rezolvare a conflictelor si de a crea Centre de Rezolvare a Conflictelor in toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene. Printre membrii fondatori se numara un grup de personalitati din zece tari si membri din Parlamentul European. Membrii Consiliului Director al Asociatiei Europene de Mediere sunt dispusi sa coopereze cu guvernele si intreprinderile europene in eforturile lor de a stabili strategii de rezolvare a conflictelor pe cale extrajudiciara.

Pentru colaborari si parteneriate cu MEDIARCOM (Asociatia Europeana de Mediere), contactati:

Virginia Braescu
MEDIARCOM (Asociatia Europeana de Mediere)
bucuresti@mediarcom.com
http://www.mediarcom.com/
tel: 0740.367379

Deviza SMILE 21 + : Zambesc... deci exist!

Misiunea SMILE 21 +: Sa ajutam oamenii sa-si iubeasca viata, nu doar s-o traiasca!

Viziunea SMILE 21 +: Dezvoltare sociala durabila.

Axele de actiune ale programului SMILE 21 +:

1. Medierea integrativa
2. Consiliere si orientare
3. Educatia adultilor
4. Management si leadership
5. Parteneriate strategice
6. Cercetare stiintifica

Centrul de Training, Consultanta si Mediere
office@ctcm.ro; virginia@ctcm.ro
http://www.ctcm.ro
tel: 0740. 367379

Programul educational "Medierea in scoala"

Centrul de Training, Consultanta si Mediere (CTCM - Onesti)

Asociatia pentru Dezvoltare si Interventie Socială si Educatională (ADISE - Bacau)

Biblioteca Municipala „Radu Rosetti” - Onesti

va invita marţi, 27 mai 2008, ora 17.00,
in aula Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”
la lansarea in comunitate a programului educational „Medierea in scoala”
pentru o mai buna cunoastere a fenomenului, prevenirii si diminuarii cazurilor de violenta in liceele din comunitatea noastra prin implementarea notiunii de
„Peer-Mediation” (medierea intre elevi) in mediul scolar bacauan.
Programul educational vizeaza si activitati de mediere culturala si interculturala.

La invitatia echipei de coordonare a programului, va conferentia la Onesti,

dr. André Moreau din Belgia,

pe tema

De unde vine violenta?

Activitatea se desfasoara in parteneriat cu

Asociatia Romana de Psihoterapie Integrativa

in cadrul proiectului

De la psihoterapie la educatie si dezvoltare sociala durabila

Dr. André MOREAU este psihiatru, licentiat în psihologie, psihanalist, formator in psihoterapie integrativa. A urmat formari în psihodrama, analiza tranzactionala si terapia Gestalt. Este licentiat al Institutului de Gestalt din Cleveland (‘Gestalt Institute of Cleveland’), master practician în Programare neurolingvistica (PNL) si hipnoza ericksoniana, membru al Societatii Franceze de Gestalt si al Asociatiei Internationale de Psiho si Somatoterapie de la Strasbourg (AIS), fondator si fost vicepresedinte al Societatii Balint din Belgia unde a organizat primele grupuri Balint de formare psihologica pentru medici. Este psihoterapeut certificat de Asociatia Europeana de Psihoterapie (EAP), membru fondator si presedinte general al Asociatiei Romane de Psihoterapie Integrativa.

Dr. André MOREAU a îndrumat grupuri de formare în Gestalt si psiho-somato-terapie în Franta, Germania, Tunisia, Polonia, Algeria, Rusia si Bolivia si conduce în prezent, în mod regulat, grupuri de formare în psihoterapie integrativa în România. A predat timp de zece ani cursuri de psihologie clinica la Universitatea din Louvain, Facultatile de Medicina si Psihologie. Este autor a 12 carti si a numeroase articole aparute în revistele de specialitate.

Cartile dr. André Moreau traduse in limba romana la editura Trei:

Viata mea aici si acum. Gestalt – terapia, drumul vietii (2005)

Dragoste si sexualitate (2006)

Ca sa traiesti mai bine in prezent, impaca-te cu trecutul (2006)

Psihoterapie. Metode si tehnici (2007)

Autocunoastere si autoterapie asistata (2007)

Alti parteneri in proiect:

ANT, ISJ Bacau, CCD Bacau
Colegiul National „Grigore Moisil” - Onesti
Colegiul National „Dimitrie Cantemir” – Onesti
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” – Onesti
Colegiul Tehnic „Petru Poni” – Onesti
Liceul cu Program Sportiv „Nadia Comăneci”
Grupul Scolar Auto Onesti
Liceul Teologic „Fericitul Iremia” – Onesti
Colegiul National „Costache Negri” – Tg. Ocna

Parteneri media:

Informatia Bacaului, Onesti Expres, http://www.onestionline.ro/

Echipa de coordonare a programului educational „Medierea in scoala”:

Prof. formator si psiholog Daniela Lungu
Prof. formator Virginia – Smarandita Braescu
Prof. formator si consilier scolar Oana Paula Zaharia
Prof. Mihail Dumache

About Mediation (Film informativ despre mediere)

Le médiateur et le philosophe

Médiation, conciliation et droit de la famille collaboratif

Allons z'enfants : des médiateurs dans la cour de récré

Peer Mediation

MEDIATION CONFLICT VIDEO

Medierea în sistemul de învăţământ din România/La médiation dans le système roumain d’enseignement

Medierea în sistemul de învăţământ din România este un domeniu de explorat pentru viitor. Cu toate că se organizează de câţiva ani un masterat de „Medierea conflictelor” la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi şi se ţin câteva cursuri de rezolvarea conflictelor la alte câteva facultăţi de psihologie-pedagogie sau economie din ţară (Iaşi, Timişoara, Cluj), ne aflăm abia la începuturi. S-au făcut deja paşi importanţi pentru recunoaşterea legală a medierii şi profesiei de mediator şi în România. Evidenţiem în acest sens contribuţia Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară (CMSC) de la Iaşi şi a Centrelor Pilot înfiinţate la Bucureşti şi Craiova cu scopul de a îmbunătăţi sistemul de justiţie penală pentru minori prin introducerea unor tehnici alternative de soluţionare a conflictelor. Ca urmare a activităţii experimentale a acestor centre pilot, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a înaintat o propunere de modificare a Codului de procedură penală precum şi un proiect de lege pentru înfiinţarea unor servicii speciale pentru minorii care au săvârşit fapte penale. În 2007 a apărut Model restaurativ de asistare complexă a cazurilor ce au ca obiect infracţiuni comise de minori, volum coordonat de Corneliu Loghin, consultant, practician in domeniul solutionarii disputelor prin metode alternative si formator în cadrul CMSC din Iaşi. De asemenea, s-au tradus cărţi, au apărut şi în literatura de specialitate românească cărţi despre managementul conflictului, au fost instruite sub egida MECT câteva cadre didactice ca formatori naţionali pe medierea conflictelor şi s-au înfiinţat ONG-uri de profil. Pe internet găsim câteva informaţii referitoare la derularea unor proiecte de medierea conflictelor în mediul şcolar, în special pentru cadrele didactice de etnie rromă. [1] Din iunie 2007 exista Ordinul M.E.C.T. nr.1539/19.07.2007 privind normele de încadrare şi de activitate ale mediatorului şcolar. [2]

Este necesar şi important să se efectueze şi în România cercetări referitoare la folosirea medierii în sistemul de învăţământ, deoarece nu există decât câteva traduceri despre cercetări şi proiecte de mediere între elevi derulate în alte ţări. Pentru implementarea medierii în sistemul naţional de învăţământ sunt necesare studii şi cercetări autohtone, astfel încât medierea să-şi găsească locul şi să-şi afirme beneficiile şi în spaţiul nostru cultural. Este important să se ţină cont de specificul naţional şi de rezistenţele cadrelor didactice la schimbare. Deşi, aparent, ne par a fi nişte bariere în calea schimbării, aceste aspecte reprezintă „ancorele” necesare conceperii şi implementării cu succes a unor proiecte de mediere în sistemul şcolar românesc. Instituţiile de învăţământ, asemenea altor domenii, au nevoie de cunoştinţe solide în domeniul managementului proiectelor pentru înlăturarea temerilor născute din lipsa unor informaţii autentice. Pentru evitarea distorsiunilor în cadrul sistemului, managementul de proiect trebuie să asigure un echilibru, atât calitativ cât şi cantitativ, între performanţă, timp şi resurse.

Un proiect educaţional trebuie să îndeplinească patru cerinţe esenţiale: un proces comun de reflecţie, observarea condiţiilor în mediul de implementare, cunoaşterea rezultatelor unor proiecte similare din trecut, o analiză sintetică, comparativă, a condiţiilor din trecut şi a celor din prezent.[3] În general, şcolile au o politică non-violentă şi caută să implementeze măsuri preventive, dar se constată că acţiunile non-violenţă în şcoală (postere, afişe, sloganuri, activităţi de grup, activităţi cu părinţii, discuţii deschise etc.), deşi sunt numeroase şi diverse, conduc foarte rar la obţinerea unui act educativ. Este important aşadar să se facă clarificări conceptuale şi să se definească relaţiile pedagogice de conflict şi de reciprocitate pentru o mai bună înţelegere a importanţei calităţii comunicarii didactice pentru sporirea nivelului cunoştinţelor, evoluţia socială şi emoţională, starea de satisfacţie a elevilor. Considerăm necesară clarificarea conceptelor de „acţiune educativă” (proces) şi „act educativ” (finalitate). Avem nevoie de acţiuni educative succesive pentru a obţine un act educativ, adică o schimbare pozitivă de reprezentare şi de comportament în rândul elevilor, profesorilor şi părinţilor, dar actul educativ nu se poate reduce la o acţiune educativă. Actul educativ se referă la tot ce oferă un fundament elementelor ce stau la baza organizării acţiunilor educative: obiective, mijloace, metode şi tehnici etc. Pentru ca acţiunile desfăşurate în mediul şcolar să capete valoare de act educativ este nevoie ca alegerile operate de cadrele didactice să fie organizate în jurul unor principii şi a unei logici, altfel avem de-a face doar cu acţiuni izolate şi fără impact. Deşi se subordonează scopurilor, metodelor, mijloacelor etc...actul didactic rămâne totuşi „cu necesitate o intervenţie riscantă şi chiar întâmplătoare”[4]. Subliniem atitudinile necesare de implicare şi de disociere ale profesorului pentru medierea acestui proces şi permanenta lui (re)direcţionare în scopul motivării elevilor, facilitării comunicării şi accesului acestora la sens, transmiterii valorilor şi pregătirii pentru viitor.

Rolul profesorului nu se rezumă la transmiterea cunoştinţelor şi dezvoltarea de abilităţi, ci presupune a-i învăţa pe elevi şi să devină, să-şi asume responsabilitatea pentru personalitatea pe care doresc să şi-o construiască. Devenită o prioritate a pedagogiei postmoderniste, relaţia cu ceilalţi oferă perspective pentru dezvoltarea învăţământului, deoarece introducerea medierii în mediul şcolar permite elevului să se înscrie în această lume în schimbare, să-şi dezvolte încrederea în sine necesară abordării problemelor şi rezolvării conflictelor pe cale paşnică, să trăiască plăcerea de a învăţa pe parcursul întregii vieţi. Medierea dă profesorului libertatea necesară dezvoltării la elevi a atitudinilor active (concentrare, autocunoaştere, comunicare, proiectare în viitor), competenţelor cognitive (clasificare, organizare, planificare) şi sociale (inteligenţă emoţională, empatie, toleranţă) care favorizează învăţarea, înţelegerea şi stabilirea legăturilor.

În ciuda potenţialului conflictogen, diferenţele de reprezentare, de opinie şi de comportament au un rol fundamental în sistemul şcolar, deoarece stimulează implicarea, creativitatea, dezvoltarea personală şi permit dezvoltarea socială durabilă prin păstrarea valorilor fundamentale atemporale.

[1] Programul PHARE RO 01 04.02 privind accesul la educaţie al grupurilor defavorizate, cu focalizare pe rromi - Mediatori şcolari
[2] http://wwwold.cnceip.ro/index.php/articles/8320
[3]Cf. J. Dewey, autorul faimoasei teorii „Learning by doing”, citat de G. Milan Sava, Managementul proiectelor educaţionale, ed. Tiparul, 2004, p. 27
[4] L. Şoitu, Pedagogia comunicării, ed. Institutul European, Iaşi., 2001, p.187

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu

Paradoxul neutralităţii mediatorului/Le paradoxe de la neutralité du médiateur

Autor: Jean Louis Lascoux

Titlu: Pratique de la médiation (Une méthode alternative à la résolution des conflits)

Colectia: Formation permanente

Anul aparitiei: 2004

Editura: ESF, Issy-les-Moulineaux cedex

Paradoxul neutralităţii mediatorului, subliniat de Jean-Louis Lascoux, este că se opreşte acolo unde începe dezbaterea filozofiei medierii. În acest caz nu mai este vorba de neutralitate, ci de un angajament din partea mediatorului, care este animat de ideea că un conflict se poate rezolva şi altfel decât prin raport de forţă. Neutralitatea nu exclude angajamentul şi responsabilitatea mediatorului, care este neutru doar faţă de părţi, nu şi faţă de relaţiile umane, deoarece rezolvarea conflictelor prin mediere este o alegere liber consimţită. În cazul în care mediatorul consideră că nu-şi poate păstra neutralitatea faţă de părţi, este recomandată preluarea cazului de către un alt mediator. De asemenea, mediatorul mai poate informa părţile despre dificultatea sa şi această mărturisire se poate dovedi strategică în sensul că poate declanşa la părţile aflate în conflict o motivaţie de a-l ajuta să le ajute mai bine.

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu