NOU*

Noua adresa a proiectului "® Medierea integrativa" este: http://mediereaintegrativa.blogspot.com

Noua adresa a proiectului "® Mediatorul cartii" este: http://virginiabraescu-mediatorulcartii.blogspot.com

Proiectul "SUFLET SI SPIRIT DE MEDIATOR": http://virginiabraescu.wordpress.com



Nou* www.portalmediere.ro

NOU* Revista "Medierea. Tehnica si arta"

luni, 18 august 2008

Ce este medierea? / Qu’est – ce que la médiation ?

1. O paradigma universala / un paradygme universel

Născută din domenii şi practici diverse (psihologie, sociologie, pedagogie, drept, politică, consultanţă, creativitate, rezolvarea de probleme etc), medierea este o paradigmă, reprezentând, asemenea altor paradigme (timpul, spaţiul, comunicarea, paradoxul, informaţia, globalizarea, etc), un punct de întâlnire între mai multe discipline din a căror combinare rezultă „o înţelegere mai bogată şi mai nuanţată a lumii şi comportamentului uman”. (vezi academician Solomon Marcus, 2005, Paradigme universale, ed. Paralela 45, Piteşti )

2. O practică foarte veche / une pratique très ancienne , dar care a dobândit o importanţă socială abia în ultimii 25 – 30 de ani. Teoria cea mai răspândită susţine că modelul dezvoltat în America prin anii '80 a fost împrumutat şi aplicat şi în Europa. Trebuie avută în vedere şi existenţa unor modele autohtone, deoarece în fiecare ţară au aparut practici spontane, noi modalităţi de soluţionare a conflictelor. (vezi Michèle Guillaume – Hofnung, profesor de drept public la Universitatea Paris XI, membra in Consiliul National Consultativ al Medierii Familiale, vicepresedinta CNF /UNESCO).

3. Un răspuns la problematica lumii contemporane / une réponse à la problématique du monde contemporain (schimbări multiple, diversificarea surselor de informare, evoluţie rapidă a cunoaşterii şi tehnologiei, explozie demografică, amplificarea fenomenului de şomaj, excludere socială, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, urgenţa de a face recunoscute şi respectate drepturile omului etc)

"Medierea este un răspuns firesc la evoluţia societăţii şi constituie un ansamblu coerent." (Jean-Louis Lascoux, formator de mediatori, autorul modelului sistemic SIC centrat pe persoană şi interacţiunile în comunicare)

"Un imperativ social major care fundamentează totodată dimensiunea individuală şi cea colectivă a cetăţeniei noastre." (Bernard Lamizet, prof. dr. la Institutul de Studii Politice din Lyon)

4. Instrument al societăţii civile / instrument de la société civile, medierea serveşte la producerea legăturilor sociale şi afirmarea unor valori precum autonomia, responsabilitatea, adaptarea la noile condiţii, solidaritatea şi acordul. La summit-ul european de la Créteil (desfăşurat în perioada 20 - 23 septembrie 2000, când Franţa deţinea preşidenţia Uniunii Europene), şefii de Stat au căzut de acord asupra următoarei definiţii a medierii:

„ Medierea este un proces de creaţie şi de gestionare a vieţii sociale, care permite fie restabilirea legăturii sociale, fie prevenirea sau rezolvarea conflictelor datorită intervenţiei unei persoane terţă, imparţială şi fără putere de decizie, care garantează comunicarea între parteneri.” (vezi Monique Sassier, 2001, Construire la médiation familiale, ed. Dunod, Paris, p. 10)

La acest seminar s-a subliniat necesitatea de a reflecta asupra medierii sociale la nivel european şi s-au identificat alte funcţii ale medierii, pentru a nu limita definiţia medierii la un model alternativ de soluţionare a conflictelor. Medierea poate preveni conflictele, stabili şi restabili legăturile sociale şi culturale, de aceea este important să fie definită ca un ‘proces’ şi nu ca o ‘procedură’. Procesul este adaptabil, în timp ce procedura presupune constrângeri, etape prestabilite, determinate cu precizie. Cu toate că se bazează pe reguli precise şi etapele sunt inevitabile, procesul de mediere nu urmează o logică procedurală. Mediatorul stăpâneşte procesul şi ştie să-l adapteze în funcţie de situaţie.

5. Un fenomen la modă / un phénomène à la mode care câştigă teren în faţa altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor. O poziţie intermediară, un tip de negociere asistată de o parte terţă neutră, numită mediator. In prezenţa mediatorului cele două părţi negociază şi stabilesc acordul final.

6. Medierea este o formă de educaţie socială pentru dezvoltare durabilă / une forme d'éducation sociale pour le développement durable ce vizează dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi rezolvare a conflictelor, astfel încât oamenii să ajungă să se înţeleagă direct şi să-şi rezolve singuri problemele, fără să mai facă apel la un mediator.

Paradoxul neutralităţii mediatorului (Jean-Louis Lascoux, Op.cit. 2004) este că se opreşte acolo unde începe dezbaterea filozofiei medierii. În acest caz nu mai este vorba de neutralitate, ci de un angajament din partea mediatorului, care este animat de ideea că un conflict se poate rezolva şi altfel decât prin raport de forţă. Neutralitatea nu exclude angajamentul şi responsabilitatea mediatorului, care este neutru doar faţă de părţi, nu şi faţă de relaţiile umane, deoarece rezolvarea conflictelor prin mediere este o alegere liber consimţită. În cazul în care mediatorul consideră că nu-şi poate păstra neutralitatea faţă de părţi, este recomandată preluarea cazului de către un alt mediator. De asemenea, mediatorul mai poate informa părţile despre dificultatea sa şi această mărturisire se poate dovedi strategică în sensul că poate declanşa la părţile aflate în conflict o motivaţie de a-l ajuta să le ajute mai bine.

Rezolvarea clasică a conflictelor presupune încredinţarea acestora organelor justiţiei şi soluţionarea conflictului pe principiul câştig-pierdere (învingător-învins). Această soluţie nu răspunde totuşi diversităţii conflictelor pe care societatea actuală le cunoaşte, în principal din cauza diversificării relaţiilor sociale şi economice.

Soluţionarea conflictelor prin mediere poate fi utilizată cu succes în conflicte de familie, divorţuri, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte, conflicte între elevi etc., aducând un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict prin punerea accentului pe interesele aflate în joc. Dacă în procedura clasică de rezolvare a conflictelor accentul este pus în principal pe aspectele juridice ale litigiului, medierea urmăreşte, în acord cu legislaţia în vigoare, găsirea unei soluţii convenabile şi realiste pentru ambele părţi aflate în conflict.

Punctele comune ale diferitelor forme de mediere a conflictelor:

- voinţa părţilor de a trece de la un raport de forţă la un raport bazat pe construirea unui sens;
- prezenţa unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate;
- procesul de mediere care promovează comunicarea, colaborarea şi revigorarea relaţiilor dintre părţi; - participarea voluntară a părţilor şi a mediatorului la procesul de mediere;
- rolul de catalizator al mediatorului care prin tehnici şi proceduri specifice ajută părţile, fără a le influenţa, să aleagă, dintr-un pachet de soluţii posibile, calea de urmat pentru a se ajunge la un acord comun;
- limitările de aplicare ale procesului de mediere.

Procesul medierii, spre deosebire de procesul clasic de justiţie, nu are ca finalitate stabilirea vinovăţiei sau inocenţei părţilor aflate în conflict. Participarea la procesul de mediere este voluntară. Mediatorul nu are putere de decizie, ci oferă informaţii procedurale, stimuleză dialogul, facilitează schimbul de opinii şi informaţii între părţi, ajută părţile să-şi clarifice nevoile şi interesele, să depăşească barierele în comunicare şi să ajungă la rezolvarea neînţelegerilor prin găsirea unor soluţii avantajoase pentru ambele părţi. Mediatorul asistă părţile şi la redactarea acordului final de mediere în care se specifică angajamentele fiecărei părţi pentru stingerea conflictului.

Surse de informare:
1. Guillaume – Hofnung, Michèle, (2005, editia a IIIa), La Médiation, PUF, colectia „Que sais-je?”, Paris
2. Lamizet, B. (2004), La médiation culturelle, ed. Harmattan, Paris
3. Lascoux, J – M, (2004), Pratique de la médiation (Une méthode alternative à la résolution des conflits), ed. ESF, Issy-les-Moulineaux
4. Sassier, Monique, (2001), Construire la médiation familiale, ed. Dunod, Paris. Cartea este prefaţată de Ségolène Royal
5. Solomon M. (2005), Paradigme universale, ed. Paralela 45, Piteşti

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://mediere.blogspot.com/ , http://www.ctcm.ro/

vineri, 8 august 2008

Medierea culturală şi educatia interculturală

Medierea culturală este un proces care urmăreşte restabilirea legăturilor între societate şi cultură, între artă şi public, între cultură şi populaţii. Rolul medierii culturale este de crea condiţiile unei întâlniri, ale unui dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei formată din public, operă şi mediator.

Obiectivele medierii culturale:
· Democratizarea culturii astfel încât arta să devină accesibilă publicului larg. Orientarea descendentă, dinspre profesioniştii ce activează în domeniu spre public, contrazice principiul democraţiei culturale care vizează un demers ascendent.
· Introducerea artei şi culturii în cotidian prin găsirea unor noi modalităţi de întâlnire a publicului cu arta şi favorizarea punţilor de legătură între diferitele mijloace de exprimare artistică.
· Plasarea publicului în centrul acţiunii artistice şi culturale printr-o permanentă centrare a mediatorului pe public şi nu pe colecţie sau operă.

Principiile medierii culturale:
· Dialogul între mediatorul cultural şi public are loc pe picior de egalitate;
· Medierea culturală permite oamenilor să-şi exprime propria cultură;
· Opera este completată de privirea spectatorului şi medierea facilitează construirea semnificaţiei operei;
· Medierea culturală se adresează tuturor categoriilor de public, nu doar publicului dezavantajat;
· Medierea culturală nu este neutră, ci este rezultatul unor alegeri şi răspunde unor obiective;
· Medierea culturală permite interpretări diverse şi noi lecturi ale operelor,
· Medierea culturală stimulează imaginaţia oferind doar câteva chei pentru interpretare.

Profesia de mediator cultural
· Mediatorii culturali sunt specializaţi în comunicare şi crearea de relaţii între toate formele artei, culturii, patrimoniului si populaţii.
· Meseriile medierii culturale sunt foarte diverse: de la atasat de presă până la organizator de turnee muzicale,de promovare a cărtii sau de evenimente pentru municipalitate. Toate aceste meserii diverse au în comun favorizarea întâlnirii dintre evenimentul cultural şi publicul său.

Ce face mediatorul cultural?
· Organizează expoziţii, promovează spectacole;
· Creează evenimente culturale pentru un oraş sau la nivelul unei instituţii;
· Strânge fonduri, întocmeşte dosare de finanţare;
· Organizează turnee, întâlniri cu artiştii, diverse manifestări, festivaluri, evenimente culturale;
· Organizează programul activităţilor culturale;
· Coordonează munca echipelor care lucrează la gândirea şi aplicarea strategiei de abordare a grupurilor sociale pentru care aceste programe sunt destinate;
· Se adaptează publicului, asigură comunicarea internă şi externă;
· Favorizează dezvoltarea personală graţie culturii sale generale, creativităţii, imaginaţiei şi forţei sale de afirmare;
· Conform misiunii sale, mediatorul cultural poate coordona unul sau mai multe proiecte culturale. În ceea ce priveşte statutul său, mediatorul cultural poate fi salariat sau doar colaborator al unor firme, instituţii sau asociaţii.

Educaţia interculturală:
· presupune o nouă abordare a orizontului valorilor;
· deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate;
· este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;
· este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;
· presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.

Şcoala interculturală:
· are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii şcolii;
· realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă elevii;
· invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor
· presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;

Educaţia interculturală formală include iniţiative şi programe academice care sunt dezvoltate de către şcoală şi în interiorul ei.

Educaţia interculturală informală are aceleaşi obiective cu educaţia interculturală formală, dar se diferenţiază prin metodele şi tehnicile de lucru disponibile. Este voluntară, nu are caracterul obligatoriu al şcolii şi îşi adaptează conţinuturile în funcţie de nevoile participanţilor. Metodologia este activă şi participativă, iar relaţia formatorului cu participanţii este mai apropiată.

Etapele procesului educaţiei interculturale:
1. Disocierea (a te imagina din afară)
2. Viziunea asupra lumii (a înţelege lumea în care trăieşti)
3. Cunoaşterea (a fi informat asupra altor realităţi)
4. Gândirea pozitivă (a vedea pozitiv diferenţa)
5. Valorizarea atitudinilor şi comportamentelor pozitive

Integrarea
este asimilarea unui elev în educaţia de masă, unde acesta se adaptează (sau nu) politicilor, practicilor şi curriculei existente în şcoala respectivă.

Incluziunea
reprezintă adaptarea şcolii pentru a oferi servicii educaţionale speciale, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de învăţare şi de participare a tuturor elevilor la toate activităţile. Incluziunea se măsoară prin creşterea gradului de participare şi reducerea gradului de excluziune, sub orice formă s-ar putea manifesta.

Factori pentru crearea unui etos incluziv:
• Inţelegerea conceptului de incluziune si aprecierea diversităţii;
• Inţelegerea dinamicii relaţionale în educaţia integrativă;
• Inţelegerea poziţiei sistemului de învătământ din România în raport cu celelalte sisteme educative la nivel european.

Criza sistemului de educaţie din România:
· Sistemul nostru de educaţie nu este organizat pentru a răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulţilor pe direcţiile lor de interes şi conform cu capacităţile cognitive şi cu abilităţile naturale ale acestora.
· Categorii cu nevoi speciale de educatie sunt: persoanele cu abilităţi înalte şi capabile de performanţă, persoanele cu handicap senzorial, cu handicap locomotor, cu handicap intelectual, cu handicap cultural, cu handicap social, cu handicap economic, cu izolare geografică; imigrantii; emigrantii; alte categorii.
· Diferenţierea ofertei educative trebuie făcută pe categorii mari de vârstă (copii, tineri, adulţi), în funcţie de abilităţile specifice şi de nevoile speciale ale acestora. Aceste nevoi sunt:
- de emancipare a personalităţii şi de creştere a abilităţilor;
- de performare într-un domeniu specific şi de leadership;
- de cunoaştere a noilor cuceriri ştiinţifice, tehnologice, artistice, etc;
- de adaptare la o nişă de pe piaţa muncii;
- de adaptare şi la o altă cultură sau la un alt set de valori culturale;
- de integrare şi de egalizare a sanselor de succes pe piaţa muncii;
- de răspuns la diferite crize şi de formare de cutume şi abilităţi specifice de socializare, comunicare,
- de protejare a mediului natural şi de respectare a mediului socio-cultural;

Surse de informare:

· Bulzan Carmen (2007), Sociologia educatiei contemporane, ed. Universitaria, Craiova
· Cucoş, C. (2000), Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, ed. Polirom, Iaşi,
· Hussar Elena, Aprodu Diana (coord) 2007, Şcoala incluzivă - şcoală europeană. Concepte, metode, practici, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău
· Anul European al Dialogului Intercultural : http://www.interculturaldialogue2008.eu/
· Institutul Intercultural Timisoara : http://www.intercultural.ro/
· IRSCA Gifted Education: http://www.supradotati.ro/


©Virginia – Smarandita Braescu

Centrul de Training, Consultanta si Mediere
http://www.ctcm.ro/ ; http://mediere.blogspot.com/

Premiul Sakharov pentru libertatea de gândire

Martti Ahtisaari - Prix Nobel de la Paix 2008

Toute l'Europe.fr

9 mai, Journée de l'Europe

®SMILE 21+? Zâmbiţi! Nu pentru a-i cuceri pe ceilalţi, ci pe voi înşivă!

Ne place si recomandam

Ne place si recomandam
Partea frumoasa a lumii din jurul tau

Asociaţia pentru Dezvoltare şi Intervenţie Socială şi Educaţională - ADISE BACĂU

Le centre de recherches sur l'Europe

Medierea internationala pentru pace (Médiation internationale pour la paix)

Medierea internationala pentru pace (Médiation internationale pour la paix)
http://www.alliance21.org