Medierea în sistemul de învăţământ din România/La médiation dans le système roumain d’enseignement

Medierea în sistemul de învăţământ din România este un domeniu de explorat pentru viitor. Cu toate că se organizează de câţiva ani un masterat de „Medierea conflictelor” la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din Iaşi şi se ţin câteva cursuri de rezolvarea conflictelor la alte câteva facultăţi de psihologie-pedagogie sau economie din ţară (Iaşi, Timişoara, Cluj), ne aflăm abia la începuturi. S-au făcut deja paşi importanţi pentru recunoaşterea legală a medierii şi profesiei de mediator şi în România. Evidenţiem în acest sens contribuţia Centrului de Mediere şi Securitate Comunitară (CMSC) de la Iaşi şi a Centrelor Pilot înfiinţate la Bucureşti şi Craiova cu scopul de a îmbunătăţi sistemul de justiţie penală pentru minori prin introducerea unor tehnici alternative de soluţionare a conflictelor. Ca urmare a activităţii experimentale a acestor centre pilot, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a înaintat o propunere de modificare a Codului de procedură penală precum şi un proiect de lege pentru înfiinţarea unor servicii speciale pentru minorii care au săvârşit fapte penale. În 2007 a apărut Model restaurativ de asistare complexă a cazurilor ce au ca obiect infracţiuni comise de minori, volum coordonat de Corneliu Loghin, consultant, practician in domeniul solutionarii disputelor prin metode alternative si formator în cadrul CMSC din Iaşi. De asemenea, s-au tradus cărţi, au apărut şi în literatura de specialitate românească cărţi despre managementul conflictului, au fost instruite sub egida MECT câteva cadre didactice ca formatori naţionali pe medierea conflictelor şi s-au înfiinţat ONG-uri de profil. Pe internet găsim câteva informaţii referitoare la derularea unor proiecte de medierea conflictelor în mediul şcolar, în special pentru cadrele didactice de etnie rromă. [1] Din iunie 2007 exista Ordinul M.E.C.T. nr.1539/19.07.2007 privind normele de încadrare şi de activitate ale mediatorului şcolar. [2]

Este necesar şi important să se efectueze şi în România cercetări referitoare la folosirea medierii în sistemul de învăţământ, deoarece nu există decât câteva traduceri despre cercetări şi proiecte de mediere între elevi derulate în alte ţări. Pentru implementarea medierii în sistemul naţional de învăţământ sunt necesare studii şi cercetări autohtone, astfel încât medierea să-şi găsească locul şi să-şi afirme beneficiile şi în spaţiul nostru cultural. Este important să se ţină cont de specificul naţional şi de rezistenţele cadrelor didactice la schimbare. Deşi, aparent, ne par a fi nişte bariere în calea schimbării, aceste aspecte reprezintă „ancorele” necesare conceperii şi implementării cu succes a unor proiecte de mediere în sistemul şcolar românesc. Instituţiile de învăţământ, asemenea altor domenii, au nevoie de cunoştinţe solide în domeniul managementului proiectelor pentru înlăturarea temerilor născute din lipsa unor informaţii autentice. Pentru evitarea distorsiunilor în cadrul sistemului, managementul de proiect trebuie să asigure un echilibru, atât calitativ cât şi cantitativ, între performanţă, timp şi resurse.

Un proiect educaţional trebuie să îndeplinească patru cerinţe esenţiale: un proces comun de reflecţie, observarea condiţiilor în mediul de implementare, cunoaşterea rezultatelor unor proiecte similare din trecut, o analiză sintetică, comparativă, a condiţiilor din trecut şi a celor din prezent.[3] În general, şcolile au o politică non-violentă şi caută să implementeze măsuri preventive, dar se constată că acţiunile non-violenţă în şcoală (postere, afişe, sloganuri, activităţi de grup, activităţi cu părinţii, discuţii deschise etc.), deşi sunt numeroase şi diverse, conduc foarte rar la obţinerea unui act educativ. Este important aşadar să se facă clarificări conceptuale şi să se definească relaţiile pedagogice de conflict şi de reciprocitate pentru o mai bună înţelegere a importanţei calităţii comunicarii didactice pentru sporirea nivelului cunoştinţelor, evoluţia socială şi emoţională, starea de satisfacţie a elevilor. Considerăm necesară clarificarea conceptelor de „acţiune educativă” (proces) şi „act educativ” (finalitate). Avem nevoie de acţiuni educative succesive pentru a obţine un act educativ, adică o schimbare pozitivă de reprezentare şi de comportament în rândul elevilor, profesorilor şi părinţilor, dar actul educativ nu se poate reduce la o acţiune educativă. Actul educativ se referă la tot ce oferă un fundament elementelor ce stau la baza organizării acţiunilor educative: obiective, mijloace, metode şi tehnici etc. Pentru ca acţiunile desfăşurate în mediul şcolar să capete valoare de act educativ este nevoie ca alegerile operate de cadrele didactice să fie organizate în jurul unor principii şi a unei logici, altfel avem de-a face doar cu acţiuni izolate şi fără impact. Deşi se subordonează scopurilor, metodelor, mijloacelor etc...actul didactic rămâne totuşi „cu necesitate o intervenţie riscantă şi chiar întâmplătoare”[4]. Subliniem atitudinile necesare de implicare şi de disociere ale profesorului pentru medierea acestui proces şi permanenta lui (re)direcţionare în scopul motivării elevilor, facilitării comunicării şi accesului acestora la sens, transmiterii valorilor şi pregătirii pentru viitor.

Rolul profesorului nu se rezumă la transmiterea cunoştinţelor şi dezvoltarea de abilităţi, ci presupune a-i învăţa pe elevi şi să devină, să-şi asume responsabilitatea pentru personalitatea pe care doresc să şi-o construiască. Devenită o prioritate a pedagogiei postmoderniste, relaţia cu ceilalţi oferă perspective pentru dezvoltarea învăţământului, deoarece introducerea medierii în mediul şcolar permite elevului să se înscrie în această lume în schimbare, să-şi dezvolte încrederea în sine necesară abordării problemelor şi rezolvării conflictelor pe cale paşnică, să trăiască plăcerea de a învăţa pe parcursul întregii vieţi. Medierea dă profesorului libertatea necesară dezvoltării la elevi a atitudinilor active (concentrare, autocunoaştere, comunicare, proiectare în viitor), competenţelor cognitive (clasificare, organizare, planificare) şi sociale (inteligenţă emoţională, empatie, toleranţă) care favorizează învăţarea, înţelegerea şi stabilirea legăturilor.

În ciuda potenţialului conflictogen, diferenţele de reprezentare, de opinie şi de comportament au un rol fundamental în sistemul şcolar, deoarece stimulează implicarea, creativitatea, dezvoltarea personală şi permit dezvoltarea socială durabilă prin păstrarea valorilor fundamentale atemporale.

[1] Programul PHARE RO 01 04.02 privind accesul la educaţie al grupurilor defavorizate, cu focalizare pe rromi - Mediatori şcolari
[2] http://wwwold.cnceip.ro/index.php/articles/8320
[3]Cf. J. Dewey, autorul faimoasei teorii „Learning by doing”, citat de G. Milan Sava, Managementul proiectelor educaţionale, ed. Tiparul, 2004, p. 27
[4] L. Şoitu, Pedagogia comunicării, ed. Institutul European, Iaşi., 2001, p.187

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu

Medierea culturală şi mediatorul cultural/La médiation culturelle et le médiateur culturel

Ce este medierea culturală ?

Medierea culturală este un proces care urmăreşte restabilirea legăturilor între societate şi cultură, între artă şi public, între cultură şi populaţii. Rolul medierii este de crea condiţiile unei întâlniri, ale unui dialog deschis. Medierea culturală reprezintă punerea în scenă a triadei formată din public, operă şi mediator.

Obiectivele medierii culturale:

- Democratizarea culturii astfel încât arta să devină accesibilă publicului larg. Orientarea descendentă, dinspre profesioniştii ce activează în domeniu spre public, contrazice principiul democraţiei culturale care vizează un demers ascendent.
- Introducerea artei şi culturii în cotidian prin găsirea unor noi modalităţi de întâlnire a publicului cu arta şi favorizarea punţilor de legătură între diferitele mijloace de exprimare artistică.
- Plasarea publicului în centrul acţiunii artistice şi culturale printr-o permanentă centrare a mediatorului pe public şi nu pe colecţie sau operă.

Principiile medierii culturale:

- Dialogul între mediatorul cultural şi public are loc pe picior de egalitate
- Medierea culturală permite oamenilor să-şi exprime propria cultură. Opera este completată de privirea spectatorului şi medierea facilitează construirea semnificaţiei operei.
- Medierea culturală se adresează tuturor categoriilor de public, nu doar publicului dezavantajat. - Medierea culturală nu este neutră, ci este rezultatul unor alegeri şi răspunde unor obiective
- Medierea culturală permite interpretări diverse şi noi lecturi ale operelor
- Medierea culturală stimulează imaginaţia oferind doar câteva chei pentru interpretare.

Profesia de mediator cultural

Mediatorii culturali sunt specializaţi în comunicare şi crearea de relaţii între toate formele artei, culturii, patrimoniului si populaţii.
Meseriile medierii culturale sunt foarte diverse: de la atasat de presă până la organizator de turnee muzicale,de promovare a cărtii sau de evenimente pentru municipalitate. Toate aceste meserii diverse au în comun favorizarea întâlnirii dintre evenimentul cultural şi publicul său.

Ce face mediatorul cultural?

· Organizează expoziţii, promovează spectacole;
· Creează evenimente culturale pentru un oraş sau la nivelul unei instituţii;
· Strânge fonduri, întocmeşte dosare de finanţare;
· Concepe programul unui teatru sau strategia culturală a unui oraş;
· Organizează turnee, întâlniri cu artiştii, diverse manifestări, festivaluri, evenimente culturale;
· Organizează programul activităţilor culturale;
· Coordonează munca echipelor care lucrează la gândirea şi aplicarea strategiei de abordare a grupurilor sociale pentru care aceste programe sunt destinate;
· Se adaptează publicului, asigură comunicarea internă şi externă;
· Favorizează dezvoltarea personală graţie culturii sale generale, creativităţii, imaginaţiei şi forţei sale de afirmare;
· Conform misiunii sale, mediatorul cultural poate coordona unul sau mai multe proiecte culturale. În ceea ce priveşte statutul său, mediatorul cultural poate fi salariat sau doar colaborator al unor firme, instituţii sau asociaţii.

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu