Cadrul legislativ al medierii /Le cadre législatif de la médiation

1. Legea nr. 192 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

În scopul armonizarii legislaţiei interne cu reglementările internaţionale în materie, activitatea de mediere a devenit o prioritate a reformei în justiţie şi în România. Adoptată la 16 mai 2006 de către Parlamentul României, Legea nr. 192 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (publicata în Monitorul Oficial cu numărul 441 din data de 22 mai 2006) urmăreşte să ofere o reglementare viabilă a medierii ca modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, înscriindu-se în ansamblul de măsuri menite să contribuie la creşterea calităţii actului de justiţie.
Legea privind medierea şi organizarea profesiei de mediator ia în consideraţie recomandările Consiliului Europei privind activitatea de mediere şi are în vedere extinderea cadrului legislativ existent, astfel încât medierea să devină şi în România o instituţie practică şi funcţională, aplicabilă unei sfere largi de conflicte.

2. Modalităţi alternative de soluţionare a conflictelor[1]

Sistemul de drept românesc nu era străin de folosirea unor mijloace facultative de soluţionare a litigiilor, alternative procesului în instanţă. Prezentam în continuare doar exemple de aplicaţii ale modalităţilor alternative de soluţionare a conflictelor în legislaţia românească, fără a insista asupra lor, deoarece nu fac obiectul lucrării de faţă:
· Arbitrajul este reglementat de Codul de procedură civilă, în Cartea IV „Despre arbitraj” (art. 340- art. 3703). Arbitrajul instituţionalizat se desfăşoară după procedura prevăzută în Regulile de procedură arbitrală aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999 şi care au fost elaborate în baza dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
· Concilierea se desfăşoară în condiţiile Regulilor de conciliere facultativă. Acestea sunt puse la dispoziţia celor interesaţi de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi au fost aprobate de Colegiul Curţii de Arbitraj prin Decizia nr. 3 din 10 septembrie 1999. O aplicaţie a ideii de conciliere directă între părţi în cazul litigiilor în materie comercială este cuprinsă în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă (art. 7201 alin. 1 C. pr. civ). Concilierea prealabilă poate fi, totodată, o componentă a procedurii arbitrale în cazul arbitrajului privat voluntar guvernat de normele din Codul de procedură civilă (art.341 alin. 2 C.pr.civ face referire la procedura unei eventuale concilieri prealabile).
· Regulile procedurii de mediere:
- Reglementează modalităţile alternative de soluţionare a conflictelor puse la dispoziţia celor interesaţi de către Camera de Comerţ şi Industrie a României.
- Au fost adoptate de Centrul de Mediere a Diferendelor Comerciale (structură internă nou înfiinţată în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti) şi au intrat în vigoare la data de 1 mai 2003.
- Demonstrează că în practică s-a simţit nevoia aplicării unei noi modalităţi de rezolvare pe cale amiabilă a conflictelor ivite în relaţiile de afaceri.
· Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă introduce procedura de mediere printre modurile de soluţionare a conflictelor de interese. Este o procedură specială de dreptul muncii, diferită de procedura de mediere în sensul de alternativă la procesul în instanţă.
· Art. 5 din Legea nr. 156/ 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate (publicata în M. Of. nr. 364 din 4 august 2000) face referire la activităţile de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate.
· Art. 35 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane (publicata în M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001) se referă la serviciile de consiliere şi mediere a muncii organizate de Agenţiile judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă în favoarea victimelor traficului de persoane.
· Art. 5 alin. 2 din Legea nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale (publicata în M. Of. nr. 193 din 21 martie 2002) reglementează dreptul la consiliere profesională şi mediere din partea personalului specializat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin întocmirea unui plan individual de mediere, drept prevăzut în favoarea tinerilor cu vârste între 16 şi 25 de ani aflaţi în dificultate şi confruntaţi cu riscul excluderii profesionale.
· Art. 33 alin. 1 si 2 din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi (publicată în M. Of. nr. 301 din 8 mai 2002). Sesizările, reclamaţiile ori plângerile către angajator sau împotriva lui, dacă acesta este direct implicat, formulate de către angajaţii care se consideră discriminaţi după criteriul de sex, pot fi rezolvate la nivelul unităţii prin mediere, înainte de introducerea plângerii către instanţa judecătorească competenţă.
· Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată prevede în art. 15 lit. d) că „exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu funcţia de arbitru, mediator sau conciliator, în condiţiile legii.”
· Ordonanţa Guvernului nr.79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare. Prevede în art. 8 alin. 6 că „exercitarea atribuţiilor specifice activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare este compatibilă cu funcţia de arbitru, mediator, conciliator, expert judiciar şi de sechestru convenţional sau judiciar în condiţiile legii. Cu toate acestea, aceeaşi persoană nu poate exercita succesiv funcţia de arbitru, mediator sau conciliator şi, ulterior, pe cea de lichidator, decât după trecerea unei perioade de minimum un an, în cauzele privind aceeaşi societate comercială.”
· Art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 137/ 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. A fost modificat prin Legea de aprobare nr. 48/2002, publicată în M. Of. nr. 69 din 31 ianuarie 2002; Face trimitere la mediere („medierea şi repartizarea în muncă”).

3. Recomandările Consiliului Europei cu privire la activitatea de mediere

Promovarea metodelor alternative de rezolvare a conflictelor reprezintă o preocupare constantă pe plan internaţional. Principalele recomandări ale Consiliului Europei cu privire la activitatea de mediere sunt :
- Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr.9/2001 privind modurile alternative de soluţionare a litigiilor între autorităţile administrative şi persoanele fizice - arbitraj, mediere, conciliere;
- Recomandarea Consiliului Europei nr.10/2002 privind medierea în materie civilă, care conturează un model general ce poate fi adaptat la sistemele specifice diferitelor legislatii nationale;
- Recomandarea Consiliului Europei nr.19/1999 asupra medierii în materie penală;
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 1/1998 asupra medierii familiale
- Recomandarea Consiliului Europei nr. 1639/2003 privind medierea familială şi egalitatea sexelor.

4. Instituţia Avocatului Poporului

Instituţia Avocatului Poporului, creată de Constituţia României din 1991 şi realizată practic în 1997, este similară instituţiei Ombudsman existentă în ţările vest-europene unde funcţionează cu rezultate excelente de mai mulţi ani.
Prezentăm în continuare câteva exemple :
- Suedia: forma democratică de apărare a intereselor cetăţeneşti datează din anul 1810;
- Olanda : Ombudsmanul National, creat după modelul suedez, a fost înfiinţat la 1 ianuarie 1982; - Franţa: instituţia se numeşte Mediatorul Republicii şi a fost creată în 1973;
- Danemarca: Ombudsmanul există din anul 1953;
- Finlanda: Ombudsmanul Parlamentar îşi exercită atribuţiile din 1919;
- La nivel continental : Institutul Ombudsmanului European, cu sediul la Innsbruck, în Austria, la care este afiliată şi Instituţia Avocatul Poporului din România;

Instituţia Avocatul Poporului din România:
- este afiliată şi la Institutul Ombudsmanului International, cu sediul în Canada;
- face parte din Asociaţia Ombudsmanilor şi Mediatorilor Francofoni;
- întreţine relaţii de cordială colaborare cu Mediatorul European, cu sediul la Strasbourg;
- este invitată să participe la deschiderea Anului Judiciar al Curţii Europene a Drepturilor Omului, eveniment care are loc la Strasbourg, în luna ianuarie.
- dezvoltă o bună colaborare cu organisme similare din Europa, precum şi din alte ţări din lume.

5. Convenţia de la Haga

În drept internaţional şi politică, medierea a fost utilizată încă din cele mai vechi tipuri. Începând cu secolul XVII, mulţi autori prezintă medierea ca fiind una din funcţiile ambasadorului. În Convenţia de la Haga din 18 octombrie 1907, la Titlul 2, art. 2, se precizează că nu se va recurge la arme înainte de medierea conflictului. Când izbucnesc conflicte, Naţiunile Unite trimit un mediator pentru a aduce părţile beligerante la masa negocierii. Autoarea Michèle Guillaume-Hofnung subliniază forţa medierii care vine din însăşi absenţa puterii. Referindu-se la medierea ministrului norvegian John Holst în conflictul dintre Israelieni si Palestinieni în 1993, autoarea concluzionează că medierea „a reuşit acolo unde marile puteri eşuaseră prin forţa paradoxală a absenţei puterilor”. (Guillaume-Hofnung, Michèle, La Médiation, PUF, Paris, ediţie revizuită 2005, col: „Que sais-je?”, p.16)

6. Mediatorul European Comisia Europeană a adoptat în 1992, prin Tratatul Uniunii Europene de la Mastricht, ideea unui Mediator European. Chiar dacă denumirea are legătură cu medierea, această funcţie se apropie mai mult de conciliere, deoarece mediatorul european poate face propuneri.

[1] Sursa: http://www.just.ro/

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu