Justiţie retributivă /vs/ Justiţie restaurativă (Retributive Justice /vs/ Restorative Justice)

Medierea este forma principală prin care se concretizează justiţia restaurativă, un nou curent în filozofia penală actuală, un concept mai larg care propune o schimbare de optică faţă de sistemul clasic de justiţie. Din perspectiva justiţiei restaurative, îndeplinirea actului de justiţie nu trebuie să se limiteze la stabilirea vinovăţiei şi impunerea unei pedepse, ci trebuie privită ca o restaurare emoţională, relaţională şi materială a triadei victimă – infractor – comunitate.[1] Spre deosebire de sistemul penal clasic, justiţia restaurativă este bazată pe principiul responsabilităţii şi reprezintă o justiţie pe orizontală, o justiţie a respectului reciproc.

Justiţia retributivă (Rezolvarea clasică a conflictelor)

1. Presupune încredinţarea conflictelor organelor justiţiei;
2. Soluţionarea pe conceptul câstig-pierdere (învingator-învins);
3. Accentul este pus în principal pe aspectele juridice ale litigiului;
4. Nu răspunde diversităţii conflictelor pe care societatea actuală le cunoaşte, în principal din cauza diversificării relaţiilor sociale şi economice;
5. Aglomerarea instanţelor de judecată;
6. Costuri ridicate;
7. Durată îndelungată şi stress;
8. Proces tradiţional, complex, raţional, rigid;
9. Activitate dependentă de reguli şi intenţii care influenţează şi orientează rezultatele în direcţia dorită de Stat ;
10. Rezultate restrictive; infractorul este tras la răspundere numai prin pedeapsă;
11. Reactia este concentrată asupra unui comportament din trecut;
12. Victima şi infractorul sunt pasivi;

Justiţia restaurativă (Medierea conflictelor)

1. O alternativă a procesului în instanţă, putând fi utilizată în numeroase tipuri de contencios: conflicte de familie, conflicte colective de muncă, succesiuni, coproprietate, contracte etc;
2. Soluţie de compromis, mai convenabilă pentru ambele părţi aflate în conflict şi, bineînţeles, în deplin acord cu legislaţia în vigoare;
3. Accentul este pus pe interesele aflate în joc;
4. Aduce un răspuns mai adecvat părţilor implicate în conflict şi un plus de supleţe în relaţiile sociale şi economice;
5. Uşurarea activităţii instanţelor judecătoreşti;
6. Reducerea cheltuielilor;
7. Economie de timp şi mai puţin stress;
8. Proces modern, mai simplu, flexibil, care permite exprimarea libera a emotiilor si sentimentelor, implicarea celor care au fost afectati, direct sau indirect, de infracţiune;
9. Activitate de interes public bazată pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului
10. Rezultate mai constructive şi mai puţin restrictive; se asumă responsabilităţi, sunt satisfacute nevoile şi se are în vedere restabilirea relaţiilor dintre victimă, infractor şi comunitate;
11. Reactia este concentrata asupra consecintelor comportamentului infractional si in perspectiva comportamentului viitor;
12. Victima şi infractorul au roluri active şi principale (implicare în rezolvarea problemei pentru o reparare emoţionala şi materială a răului produs)

Pe site-ul Centrului de Resurse Juridice (http://www.crj.ro/) pot fi consultate studii şi rapoarte de evaluare referitoare la justiţia restaurativă: Studiul Justiţia restaurativă – Un model alternativ faţă de mecanismele justitiei retributive formale, Studiul privind evaluarea aplicării unor elemente de justiţie restaurativă în România (Fundamentare teoretică), Raportul de evaluare a proiectului experimental de Justiţtie Restaurativă derulat în Bucureşti şi Craiova.
Studiul Justiţia restaurativă – Un model alternativ faţă de mecanismele justitiei retributive formale prezintă conceptul de justiţie restaurativă, un scurt istoric al justiţiei restaurative în România şi câteva aspecte referitoare la activităţile desfăşurate în Centrele de Justiţie Restaurativă de la Bucureşti şi Craiova. Studiul mai conţine informaţii utile pentru pregătirea medierii şi medierea propriu-zisă, precum şi o lista cu tipurile de infracţiuni în care Centrele de Justiţie Restaurativă intervin.
Studiul privind evaluarea aplicării unor elemente de justiţie restaurativă în România (Fundamentare teoretică) prezintă principiile şi formele justiţiei restaurative, analizează poziţiile participanţilor la procesul de mediere (victimă, infractor, comunitate, mediator), evidenţiază aspectele practice ale procesului de mediere, identifică originile şi punctează evoluţia conceptului de justiţie restaurativă, face o trecere în revistă a legislaţiei europene în domeniu, descrie modalităţile de aplicare ale medierii şi serviciului în folosul comunităţii în câteva state europene (reglementare comună în legislaţia Franţei, Germaniei, Italiei şi Spaniei şi reglementare separată în legislaţia ţărilor scandinave, Olandei, Belgiei, Elveţiei şi Marii Britanii) şi indică perspective ale justiţiei restaurative în România.
Concluziile acestui studiu arată că există opinii divergente cu privire la limitele procesului restaurativ, deoarece rezultatele actuale nu confirmă eficienţa activităţii restaurative în cazul infracţiunilor grave şi al infractorilor adulţi, iar în derularea procedurilor există piedici legate de refuzul victimelor şi infractorilor de a participa la procesul restaurativ.
Studiul prezintă posibilitatea aplicării justiţiei restaurative în Romania sub două forme: mediere şi justiţie restaurativă postcondamnatorie. In ce priveşte evoluţia ulterioară a justiţiei restaurative, autorii studiului se raliază opiniilor[3] care propun o dezvoltare pe două niveluri : micro-structural (nivelul relaţiilor interpersonale) şi macro-structural (structuri instituţionalizate specifice care înfăptuiesc justiţia prin acte restaurative). În studiu se mai precizează că, din perspectiva justiţiei restaurative, stabilirea unei relaţii între nivelurile micro şi macro-structural întâmpină dificultăţi legate de posibilităţile de armonizare a intereselor şi interacţiunilor dintre comunităti, pe de o parte, şi instituţiile statului pe de altă parte.

[1] Cf. http://www.crj.ro/, Studiu privind evaluarea aplicării unor elemente de justitie restaurativa in Romania (Fundamentare teoretica)
[2] Vezi si P. Lovenheim si Lisa Guerin, Mediate, Don’t Litigate: Strategies for Successful Mediation, Nolo, 2004 (autorii realizeaza o comparaţie între mediere şi alte forme de rezolvare a disputelor prin adaptarea şi dezvoltarea unui model oferit de Kenneth Cloke şi Angus Strachan în “Mediation and Prepaid Legal Plans,” Mediation Quarterly, No. 18, 1987, p. 94)
[3] Cf. L. Walgrave, Restorative justice for juveniles, Leuven University press, 1998, p. 14, citat de autorii studiului

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu