Şcoala - primul spaţiu al medierii/L’école – le premier espace de la médiation

Şcoala este primul spaţiu al medierii, un spaţiu de trecere între familie şi societate, între sine şi celălalt, între propria sa viziune despre lume şi viziunea celorlalţi. Spaţiul „intermediar”, de reflecţie al medierii răspunde trebuinţei de securitate a copilului. Frecventând şcoala, copilul trăieşte prima mare încercare socială din viaţa sa, pentru că se desprinde tot mai mult de modelul părinţilor pentru a se lăsa modelat de şcoală, instituţie cu un important rol formator. Boris Cyrulnik[1] evidenţiază ideea că baza culturală se formează în copilărie, deoarece până să ajungă în prima sa zi de şcoală, copilul a deprins deja un stil afectiv şi a preluat prejudecăţile părinţilor. Copiii care din familie deprind codurile sociale şi îşi formează ataşamente securizante vor beneficia de această educaţie toată viaţa.

Şcoala este un factor de rezilienţă atunci când familia şi cultura îi dau această putere. Termenul de „rezilienţă”[2] este introdus de Boris Cyrulnik pentru a defini capacitatea umană de a depăşi traumatismele psihice şi rănile emoţionale cele mai grave. Legătura şi sensul fac posibilă rezilienţa. Prima copilărie este vârsta legăturii, deoarece în această perioadă copilul stabileşte legăturile semnificative cu membrii familiei. Dacă violenţa vine de la o persoană cu care s-a stabilit o relaţie afectivă, suferinţa este dublă, deoarece copilul suferă şi ca urmare a reprezentării ei. Copilul îşi va putea aminti toată viaţa doar de acele fapte care s-au integrat în istoria sa personală pentru că au avut un sens. Dacă din copilărie copilul a experiementat iubirea şi s-a simţit acceptat aşa cum este, el îşi dezvoltă o imagine de sine pozitivă, conştientizează că sinele său are o valoare care merită să fie respectată. În cazul copiilor orfani, prezenţa în jurul lor a unor tutori de rezilienţă iubitori şi responsabili poate contribui la reluarea dezvoltării lor şi recuperarea întârzierii, cu atât mai mult cu cât ei au şansa de a mai întâlni şi tutori verbali şi culturali pentru declanşarea procesului de rezilienţă cu rol în construirea sensului şi realizarea legăturii cu transcendentul. Conştientizarea posibilităţii de a se proiecta în viitor şi de a cuceri, graţie instruirii şi educaţiei, o altă lume decât cea cu care se confruntă în prezent contribuie la declanşarea procesului de rezilienţă şi învăţarea empatiei, un factor de rezilienţă important pentru a deveni, la rândul lor, rezilienţi, adică persoane capabile să dăruiască. Posibilitatea de a dărui permite copiilor să-şi întărească respectul de sine, să se simtă mai puternici, mai buni, mai generoşi şi, prin stabilirea unei relaţii afective, să-şi împlinească nevoile de securitate, de a iubi şi de a fi iubiţi.

Principalul indicator al unei modificări culturale este schimbarea concepţiei despre copil. Începând cu perioada Renaşterii se descoperă importanţa afectivităţii în dezvoltarea copilului. Această descoperire a antrenat şi schimbări culturale. Părerile erau împărţite. Dacă unii filozofi susţineau importanţa afectivităţii, existau medici care o respingeau, considerând că afectivitatea înjoseşte omul. Secolul XX este marcat de fenomenul expansiunii şcolii, ajungându-se ca la începutul secolului XXI şcolarizarea să inceapă cu vârsta de 3 ani şi să se sfârşească în medie pe la 25 – 30 de ani. Simţindu-se datori să ofere copiilor în primul rând afecţiune, părinţii transferă autoritatea pe umerii şcolii şi ai statului, instituţii axate mai mult pe formare decât pe relaţionare. S-a ajuns astfel la un paradox. Deşi trăim într-o perioadă în care se învaţă cel mai repede datorită progresului noilor tehnologii de informare şi comunicare, petrecem o treime din existenţa noastră pe băncile şcolilor şi comunicăm tot mai puţin direct.

[1] Boris Cyrulnik este psihiatru, psihanalist, psiholog şi autor a numeroase lucrări. Este unul dintre pionierii etologiei franceze şi a studiat dezvoltarea umană, complexitatea sistemelor relaţionale, influenţa vorbirii, a inconştientului şi a comunicării nonverbale asupra biologiei şi construcţiei psihologice a individului.
[2] Cyrulnik, B. (2005), Murmurul fantomelor, ed. Curtea Veche, Bucureşti

©Virginia-Smărăndiţa Brăescu