Violenţa în şcoală este o problemă cu care se confruntă sistemele de învăţământ din întreaga lume. În multe ţări din Europa violenţa în şcoală este recunoscută ca o problemă socială majoră care afectează bunăstarea şi reuşita şcolară a elevilor şi care, pe termen lung, poate atinge valorile democratice, de aceea se regăseşte pe agendele de lucru ale diferinţilor actori sociali. Prevenirea violenţei reprezintă o dimensiune fundamentală a educaţiei pentru cetăţenie democratică. O recomandare esenţială a Consiliului Europei se referă la dezvoltarea de „parteneriate pentru o prevenire pe termen lung a violenţei”[1].
Dintre acţiunile privind fenomenul violenţei în şcoli întreprinse la nivel internaţional amintim:
· Conferinţa cu tema „Siguranţa în şcoli” organizată de Consiliul Europei la Utrecht, în februarie 1997
· Observatorul european al violenţei în mediul şcolar[2] există din 1998 şi a fost iniţial finaţat de Comisia Europeană, Consiliul Regional din Aquitaine, Ministerul Educaţiei Naţionale din Franţa, Universitatea Victor Segalen Bordeaux 2. În prezent, acest laborator de cercetare a fenomenelor de violenţă în şcoală şi în mediul urban îşi desfăşoară activitatea în cadrul departamentului de Ştiinţele Educaţiei de la Universitatea Victor Segalen Bordeaux 2. Tot în cadrul acestui laborator de cercetare îşi desfăşoară activitatea echipe de cercetători din Germania, Anglia, Spania. Mai colaborează în acest proiect şi Canada, Mexic, Burkina Fasso, Djibouti, Senegal.
· În martie 2001, la Paris, a avut loc prima conferinţă mondială „Violenţele în şcoală şi politicile publice” la care şi-au exprimat dorinţa de colaborare şi alte instituţii publice precum UNESCO şi Parlamentul European.
· Iunie 2003, Québec: a doua conferinţă mondială organizată de Universitatea Bordeaux 2 şi Universitatea Laval.
· Ianuarie 2006, Bordeaux: a treia conferinţă a fost organizată de Observatorul internaţionl al violenţei în mediul şcolar, Observatorul european al violenţei în mediul şcolar şi reţeaua canadiană pentru prevenirea violenţei în şcoală.
· Iunie 2008: Va avea loc la Lisabona cea de-a patra conferinţă.
Între 1998 – 2002, Comisia Europeană a finanţat 6 proiecte. Iată un exemplu. Proiectul CONNECT UK – 001 a avut ca obiectiv furnizarea de rapoarte asupra activităţilor desfăşurate de 17 ţări din nordul, vestul, sudul şi centrul Europei. Pentru a compara problemele cu care se confruntă sistemele de învăţământ, a fost nevoie mai întâi de o punere de acord asupra conceptului de „violenţă în şcoală”, deoarece s-au constatat diferenţe între sensurile pe care cele 13 limbi reprezentate în proiect le dădeau termenului. Fiecare ţară participantă în proiect a definit, descris şi delimitat conceptul pornind de la statisticile naţionale sau de la regulamentele de ordine interioară din şcoli.
Violenţa în şcoală are cauze multiple. Ne limităm în a menţiona doar că este într-o mare măsură în legătură cu violenţa în familie. Copiii învaţă prin imitaţie, familia fiind modelul din care îşi extrag valori şi comportamente. Partea pozitivă este că, fiind un comportament învăţat, poate fi schimbat printr-un nou proces de învăţare.
Numeroşi îndicatori puşi în evidenţă de cercetările realizate la nivel naţional şi internaţional, dar destul de uşor de identificat şi de cadrele didactice care se confruntă cu probleme de indisciplină, distrugeri şi violenţe în mediul şcolar au permis o conturare a profilului elevului agresiv:
· Provine din familii dezorganizate (părinţi separaţi, divorţaţi sau plecaţi la muncă în străinătate) sau, mai rar, din familii monoparentale, ca urmare a decesului unuia dintre părinţi;
· Stimă de sine scăzută şi aşteptări scăzute în privinţa reuşitelor sale
· Este confuz cu privire la propriile sale nevoi, incapabil să le exprime şi împlinească altfel decât prin violenţă
· Întreţine resentimentele şi îşi descarcă furia asupra celorlalţi
· Control redus asupra impulsurilor, slabă cunoaştere a comportamentelor sale şi abilităţi sociale scăzute
· Tentat să folosească violenţa (critică, ameninţă, ţipă, răneşte, sparge etc) şi manipularea pentru a-i face pe ceilalţi să se supună sau să facă în locul său
· Absenţe numeroase şi preaviz de exmatriculare
· Note mici la învăţătură şi la purtare
· Medii neîncheiate şi situaţie de corigenţă la mai multe obiecte
· Risc de abandon şcolar
[1] Brochure Les jeunes et la prévention de la violence. Recommandations politiques, http://www.coe.int/T/E/Cultural_Co-operation/Youth/2004_Jeunes_prevention_violence.pdf
[2] Cf. http://www.obsviolence.com/
©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Un proiect de documentare, informare si cercetare despre mediere si profesia de mediator
NOU*
Noua adresa a proiectului "® Medierea integrativa" este: http://mediereaintegrativa.blogspot.com
Noua adresa a proiectului "® Mediatorul cartii" este: http://virginiabraescu-mediatorulcartii.blogspot.com
Noua adresa a proiectului "® Mediatorul cartii" este: http://virginiabraescu-mediatorulcartii.blogspot.com
Proiectul "SUFLET SI SPIRIT DE MEDIATOR": http://virginiabraescu.wordpress.com
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu